Fiara: Azi avem administrativ. Vezi cum te rătăceşti prin plăcile tale de bază şi-mi ajungi la 9 seara!

Io: Păi nu mă rătăcesc căci deţin gps. Dar azi, după ce veneam de la cooperativă,  aveam în plan să schimb cauciucurile maşinii.

F: Poate mâine.

Io mai mic: Păi mâine de dimineaţă voiam să reglementez situaţia pivoţilor.

F: Auzi, tu crezi că-n casa asta face fiecare ce vrea? Aici e treabă organizată!

Mă şi mir cum mă suportă de 10 ani!

Bunăoară, se ia spre distilare al meu caz: sunt romantic şi fac gesturi romantice mai ceva ca un cui ruginit în talpa unui şofer de cursă lungă. Ce-are a face cuiul, şoferul şi romantismul? Exact!

Mno, sâmbătă m-am trezit io anşea cu mare chef de a fi un Geims Bond d-ăla din filme, cu mic dejunuri la pat şi drăgălăşenii cu pufoşenii de miţipufuri franjurate. Mă apucai la bucătărie să croiesc pentru Fiară o masă copioasă formată din iaurt, fructe tocate şi biscuiţi mărunţiţi, totul amestecat într-un castronel pictat cu floricele multe şi frumoase precum şi viu colorate. Alăturea zic să pun şi de-o cană de cafea (categoria strong, că-i dimineaţă şi toată lumea ştie că dimineaţa cafeaua îi musai să fie tare ca să-ţi meargă toată energia zen şi fengşui cum trebuie).

Le făcui. Dădeau bine pe tăviţă. Atât numa’ că la cafeaua aia îi lipsea ceva ornament pe deasupra, c-aşa am văzut io in filme si prin cârciumile pe unde-am bântuit. Bon. Zbat ceva spumă de lapte (îi un ţucumbăr la psudoespresorul ăla de cafea ce face spumă din zamă de lăptic prospăt procurat acu’ 3 zile din supermarşeu), o bibistrocesc pe deasupra cafelei şi zic să presar şi ceva prafuri colorate de dragul artei. Bag nasu-n dulapurile suspendate de mâna mea proprie şi personală ( şi-mi dădui seama că-s puse cam sus dar na, e prea târziu acu’) şi caut o cutie de ness despre care ştiam c-am luat-o astă vară.

Buei, şoc şi perplexitate:

Tare ca piatra şi negru precum cărbunele din mină:

Ete şi termen de expirare:

Deci cu nessul ăsta nu-i de joacă.

Prin urmare am preşarat nişte pudră de cacao.

Acu’, şocul meu în privinţa ness-ului a fost minim dar să vezi faţa Fiarei când i-am servit tava! Maximă stupoare precum şi logica întrebare: ai făcut ceva nasol şi cu stricăciuni majore?!

PS Castronelul ăla pictat cu floricele multe şi frumoase precum şi viu colorate e de fapt o strachină, dar aşa-s io romantic de fel, că doară n-am inventat coada la cireaşă!.

Mo, da’ ce poftă m-a lovit. Stăteam io cuminte în bucătărie şi încercam să croiesc o salată de cartofi fierţi/piept de pui fiert la viteză/ maioneză/ castraveţi muraţi din cauză că am deschis frigiderul şi m-am pomenit cu două’j'de palme pe motiv de ce cauţi măh aici, sunt gol, pune mâna şi găteşte ceva şi m-a troznit mare poftă de un şpriţ. Pur şi simplu şpriţ.

Am verificat crama şi am constatat că deţin un vin roşu, sec, de buturugă. Da’ n-aveam apă cu bule. Nu puteam lăsa toate crătiţoaiele pe foc prin urmare pasul următor a fost să pun mâna pe telefon.

Am sunat-o pe Fiară:

- Tu, când vii spre casă, cumpără-mi o sticlă de apă minerală.

…

În mod normal, logic precum şi firesc, Fiara mi-a cumpărat apă. Plată! Am amânat spriţul pentru astă seară.

Concluzie: vinul roşu pătează grav!

Atât că într-o zi anume din an, pe la 4 dimineaţa, eşti trezit cu brutalitate şi pus în faţa unui duş rece, la propriu.

Sincer să fiu, nu ştiu dacă “urătura de Sfântu’ Ion” s-o mai ţine, cert este că în partea de sud a Olteniei nu dispăruse datina asta. S-o dezvălui.

Pe la 3-4 dimineaţa, un grup de indivizi înarmaţi cu o găleată plină cu apă sfinţită (cică) şi cu nişte mănuchiuri de busuioc plecau prin sat la urat. De cu seară se stabilea traseul, pentru că erau vizaţi numai cei cu numele de Ion, Ioan, Ioana şi derivatele.

Boon. S-a bunghit casa cu deţinătorul de Ion în ea, grupul de indivizi intră în curte (nu ştiu cum drac se făcea că nu era nici unul vânat de câini) şi se proptesc în faţa geamurilor. Se începe o răcnet pe 4-5-6 voci (depinde de mulţimea indivizilor) care ar fi trezit şi pe frumoasa adormită din pădurea părăsită:

- Uraaaaaaa, uraaaaaaa, trăiască Sfântu’ Ion!

Răcnetele încetează în momentul în care “Sfântu” îşi face apariţia, dar distracţia nu se termină aici. Urmează o baie în genul celei de jos:

De oţel să fii şi te trezeşti instant când 4-5-6 flomoştoace din busuioc, bine înmuiate în apă (fie ea şi sfinţită), îşi pun ţinta pe tine.

Acestea fiind spuse, Ioni şi Ioane plus Ionele şi Ionei: LA MULŢI ANI!

PS Tac’tu-le, la mulţi ani cu multă sănătate!

Nimic mai simplu în cazurile normale. Adicătelea: deschizi atelajul, dai cheie, porneşti încălzirea+dezaburirea şi ce alte alea mai sunt pe acolo. După care îţi muţi fizicul în ger, bagi mănuşile în mâini şi începi să dai cu racleta pe geamuri.

Dar nu în cazul meu. Nu. La mine lucrurile trebuie să fie complicate. Io tre’ să caut maşina în parcare (pentru că n-am idee unde a lăsat-o Fiara), după care să văd că din cauză de ger mi s-a stricat încuietoarea portbagajului. La ce bun să deschid portbagajul? Pentru că am fost un “jeniu” şi-am lăsat racleta şi mănuşile în portbagaj. Prin urmare am pornit atelajul, am spart o carcasa de “sidiu” şi cu asta am curăţat geamul cât să pot pleca din parcare.

Mno!

Zi călduroasă!

Buei, forma asta de sclavie e una cu zâmbetul pe buze.

Cu zâmbetul pe buze eşti trezit din somn şi trimis la preparatul cafelei. După ce faci cafea, o aduci la pat, dar nu oricum ci în combinaţie cu ceva mic dejun. Mă rog, asta e partea cea mai uşoară.

Urmează munca în gospodărie: fă aia, de ce n-ai făcut aia?

Pune mâna şi repară priza aia, nu vezi că atârnă de fire (asta în condiţiile în care cu 30 de secunde înainte priza era ok, dar a fost smulsă în momentul în care “Ea”, consoarta, Fiara, a scos încărcătorul telefonului).

Scoate frigiderul din locul lui, tu nu vezi că a făcut muşchi de stâncă pe radiator (de unde oare ştie de radiatorul frigiderului?), aşează-l la loc dar numai după ce îşi dă acordul în privinţa curăţeniei din spatele lui.

Trage şi maşina de spălat. Şi dacă tot ai scos-o de acolo, verifici şi furtunele pentru că Ea are impresia că ar putea fi un pic înfundate. Scoate şi aragazul, bagă un ochi şi pe la el.

Termini cu ele, dar e doar părerea ta. Musai să le aşezi la “boloboc”.

Şi asta doar la bucătărie. Şi asta cu zâmbetul pe buze!

Uăf! Hai, zi faină să aveţi!

Să continuăm seria “Televizorul cu probleme”. De data asta cred că-i ultimul episod.

Mno, ieri am ajuns acasă şi m-am înarmat cu răbdare, tiutiun, fludor, pastă decapantă şi letcon. Şi m-am apucat de treabă.

Am reuşit să lipesc piesa pe placă, dar cu ceva emoţii din cauza faptului că a trebuit să prelungesc 4 picioare de legătură ale transformatorului (nu se nimereau pe locuri/găuri).

Bon. După succesul lipirii, a urmat asamblarea plăcilor şi testul final.

Logic, cum doar eu sunt în stare de aşa ceva, în momentul în care am băgat ştecherul în priză, ecranul s-a făcut alb ca laptele unei vaci bine crescute. Buei, deci alb.

Zic hai că-i de belea! Scap de una, dau de alta! Dar a fost doar o alarmă falsă pentru că pur şi simplu am uitat să bag o panglică (taman aia care îmi dădea semnal spre matrice). După ce-am reuşit să bag totul la loc, televizorul a pornit fără probleme. L-am pus pe post de monitor, dovadă videoclipul de mai jos:

Acu’ să vă zic sincer ce problemă am: mi-au rămas 2 şuruburi! De unde? Mister total! De ce mi se întâmplă numai mie? De ce?

PS Pisica din videoclip îmi verifica aparatul de măsură! )

PSS Costul total al reparaţiei a fost de 25 lei, adicătelea 20 lei transformatorul şi 5 lei fludorul.

PSSS Să scuzaţi filmare şi poza, dar îs cu telefonul. Iar io cu filmările îs bâtă rău!

Mno, las’ că a facut a mea mamă neşte poze. Ete flocoşenii:

Şi noua bestie a famelionului:

Zi faină!

Femeia şi ce-i în străfundul gândirii îi ultima frontieră ce ne pune nouă, bărbaţilor, probleme majore. Cu restul ne descurcăm.

Fiara mi-a arătat în dimineaţa asta acel instrument de tortură ce se numeşte în termeni strict farmaceutici “fier de călcat”.

Mno, i s-a ridicat o sprânceană precum un flaps de Boeing la aterizare şi mi-a spus:

- Să-ţi calci în dimineaţa asta ce vrei, că eu nu mai ştiu în ce vrei să te îmbraci!

- Da’ ce-am făcut aşa nasol? Am refuzat două cămăşi şi 3 tricouri care nu se potriveau cu teneşii pe motiv că-mi trag teneşii în picere… ăsta e motiv să-mi pui spurcăciunea aia metalică în mână? Mai e şi încins!

 Mo, greu sunt de înţeles femeile astea. Şi când s-o găsi ăl’ de le înţelege sigur ia mama premiilor. Hm, dar şi mama premiilor tăt femeie îi!

Zi faină!

Să punem de cafea. Am deschis robinetul să curgă ceva apă şi din cauză de mâini de plastilină cana s-a izbit fix de chiuvetă făcând un zgomot de lighean rostogolit pe scări la un botez de copchil chinez.

Într-un final am pus de cafea. Numai că filtrul ăsta al meu a binevoit să scoată un sunet de locomotivă cu aburi ce vine în gara Caracal. S-a înfundat nu’ş ce nemernicie de ţeavă-flaifuşt şi-şi fluieră aburii pe acolo.

Uăf.

Azi am încercat să fiu cât mai silenţios pentru că a mea Fiară îmi zice că dimineaţa îs gălăgios ca o armată de mexicani. Mi-a dat cu mare virgulă.