Şi totuşi, îmi aduc perfect aminte cum şi din ce se face o praştie. Ştiu sigur că am dezmembrat o mulţime de măşti contra gazelor ca să iau acele cauciucuri “de lapte” (care cică erau cele mai bune). Şi mai ştiu c-am fost un pic alergat în momentul în care bunicu’-meu a constatat că pantofii lui nu mai deţineau “limbi”.

Dar pasiunea pentru prăştii şi vânătoare s-a dus când am încercat să trag în nişte guguştiuci. Problema a fost că din cauza emoţiilor, probabil, am ţinut praştia invers şi-am distrus ceva geamuri. A, şi tot la o sesiune d-asta de tir, am asasinat nişte pui de găină.

Mno, n-am pasiune pentru vânătoare ci pentru pescuit. Dar cum anul ăsta al meu Jupân ne-a cam tras-o în ceea ce priveşte pescuitul în Deltă (a zis că n-are rost să înnecăm râmele), parcă-mi vine să-l iau la o sesiune de airsoft. Cu el pe post de ţintă mobilă dar fără echipament de protecţie, iar eu şi colegul să ne facem de cap cu nişte pistoale airsoft şi să-l facem ciur. Bine, hai să-i dau o şansă şi să-l las cu o vestă tactică.

Magazin de airsoft există, i-am gasit pe cei de la Airsoft6, echipament de airsoft există, dorinţă există!

Hm, rămâne să-i propun chestia asta. Nu ştiu dacă-l încântă ideea de ţintă, dar vedem!

PS Don Jupân, uite ce au oamenii aici:

Ce zici patroane, te bagi?

De vre-o lună şi ceva m-am apucat de jucat Poker pe net.

Am un bun prieten care joacă pe PokerStars de un an şi ceva, dacă nu mai bine. Tipul este total absorbit de noua sa pasiune. Adevărul e că până să se fi apucat de Poker îşi căuta de muncă. Om cu facultate, cu voluntariate făcute cu scrisori de recomandare şi aşa mai departe. Degeaba. Nu a găsit nimc, nimic. Adică nici măcar vr-un job acolo să ia minimul pe economie. Aşa că s-a apucat de Poker games. Parte buna e că acum, de peste un an trăieşte din tot ce scoate de pe PokerStars. Stă în chirie cu prietena lui, dimineaţa ea pleacă la muncă iar el deschide calculatorul şi se se apucă de jucat Poker. E jobul lui, şi sincer să fiu, câştigă mai mult decât mulţi prieteni de-ai noştri.

            Oricum, de vreo jumătate de an tot încearcă să ma convingă să joc şi eu. Mă rog, el încearcă să convingă pe toată lumea, dar cu mine se pare că şi-a dat cel mai bine silinţa. M-a pus să mă uit la el cum joacă, şi sincer să fiu, când vezi că în vre-o oră face o grămadă de bani, începi să reflectezi şi să te gândeşti că ai putea şi tu să faci acelaşi lucru. Aşa că după ce mi-am făcut ucenicia la el cam timp de o săptămână, perioadă în care omul nu mai contenea cu explicaţii, tehnici de joc, tactici şi aşa mai departe, am trecut la pasul doi. Acela de a-mi face un cont. Eram aşa de familiarizat cu totul încât nu mi s-a părut nimic nou. Am urmat aceiaşi paşi ca şi el, şi în căteva minute jucam poker pe bani adevăraţi.

            Prima oară am părăsit repede masa, probabil erau emoţiile, de fapt, cu siguranţă erau emoţiile. Amicul ăsta al meu cum a auzit că m-am apucat de treabă a venit la mine să mă sprijine. Acum, când aveam specialistul lângă mine parcă eram mai sigur pe joc. Oricum cred că am stat vreo cinci ore şi am jucat Poker. Când am tras linie, eram pe plus, adică nu doar că eram pe plus, dar eram foarte bine pe plus. Unde mai pui că îmi şi place Pokerul aşa ca joc de cărţi.

            Din păcate eu nu am timpul liber pe care îl are prietenul meu. Până la urmă el nu are altceva decât timp liber. De aia nu prea pot să joc zilnic, dar când găsesc o oră liberă, sau mai multe, pac, intru iar pe site, şi mai fac nişte bănuţi. Bineînţeles că mai şi pierd, doar nu sunt nu ştiu ce jucător profesionist, dar e mişto să îţi bei cafeau dimineaţă şi să tragi un Poker scurt înainte de a te apuca de alte treburi.

            Oricum, ideea principală e că mi-am rotunjit frumuşel veniturile şi că scot banii ăştia în plus distrându-mă. Bineînţeles că trebuie să fii şi concentrat, până la urmă e vorba de bani, şi dacă nu îi întorci cu lopata, trebuie să fii atent la joc.

Bon. Cu asta am lămurit rolul asigurării.

De vreo câţiva ani încoace, a apărut şi la noi constatarea amiabilă (era şi cazul). Constatarea asta îţi scoate din picioare şi volan drumul şi ziua pierdută la cozi (poliţie – accidente uşoare). Pur şi simplu te înţelegi cu păgubitul/bizonul şi amândoi vă deplasaţi la agentul constatator din partea asigurării. De acolo, lucrurile merg uşor.

Am lămurit-o şi p-asta.

Urmează achiziţionarea obiectului numit asigurare auto. Ca orice român care se respectă, cauţi produsul cel mai ieftin pentru că “economia este varză, mama lor de politicieni, etc”. Eu am primit pe email adresa asta: rca ieftin.

Ca şi încheiere, m-am ferit până acum de chestiile astea online. Dar parcă-i mai comod să butonezi ceva cifre şi litere şi să nu mai pleci tu prin ploaie.

Zi faină şi fără evenimente!

Avem ca organizatori pe cei de la SportMeet.ro, sponsori Orange şi parteneri pe Federaţia Română de Rugby, Aqua Carpatica, Heineken, Canyon şi Editura Litera.

Încă ceva. Oamenii ăia care le au cu programarea, adicătelea progrămecii, au lansat de curând aplicaţia Fotbal Info de la Orange. Mno, acilişea găsiţi voi rezultatele partidelor şi toate clasamentele la zi, noutăţi despre Liga I, Liga II, Echipa Naţională, Liga Campionilor, Europa League şi alte campionate externe, ştiri personalizate cu echipa aleasă din programul Prepay Suporter. Momentan aplicaţia este disponibilă doar pe Android.

Acum tre’ să zic şi despre noi.

 BogDan a dat cu strigarea precum c-ar trebui să participăm şi noi, doar doar scoatem nasul din cooperative, birouri şi monitoare de calculator. Ciprian, Dragoş, Adelin, Robert Victor, Adrian, iar Ciprian precum şi subsemnatul am pus botul (am halit-o de-a binelea că cică sportul face bine ca să nu facă rău, da’ io am rezerve) şi uite-aşa a apărut CF Hal’Ba.

Prin urmare şi având în vedere cu deosebită consideraţie, acei cititori ai mei (şi nu numai) care vor să vadă felicitările, masa şi dansul echipei CF Hal’Ba sunt aşteptaţi sâmbătă la ora 14,00 pe terenurile Federaţiei Române de Rugby (şuşaua Bd. Mărăşti nr. 18-20, sector 1).

Să facem treabă şi s-auzim de bine, zic!

PS Ete şi logo de echipă!

Şi ăsta e cazul meu. Ultima oară când am fost plecat într-un conced a fost acu’ mulţi ani, dar şi atunci a fost scurt (doar vreo 5 zile, că era “luna de miere” care la noi a durat mai puţin de-o săptămână). În rest am avut prestări cooperativiste, sclavie pe-acasă şi diverse şurubăreli. Singurele momente de relax au fost pe la diverse pescuituri, dar şi acolo aveam telefoanele deschise.

Mno, concluzia este că vreau să merg undevaşilea unde să zac. Fără telefoane şi fără internet. Pur si simplu să casc ochii aiurea şi să lenevesc precum un pui de-o zi care-a descoperit soarele.

Ehh, aseară am avut o discuţie cu Fiara:

- Facem şi noi aroganţa să merem în concediu? Anul ăsta?

- Facem tu, nievastă! Da’ aşa m-ai ameninţat şi anul trecut şi doar am zăcut pe la ştrand, sub o umbrelă!

- Ştiu, dar anul ăsta musai să facem altceva, măcar f’o săptămână. Am cam obosit!

==================================================================================

No, prin urmare precum şi cu ajutorul celor de la  agentia sejur24.ro, anul ăsta caut ceva cazare la nişte hoteluri din Eforie Nord. A, şi musai să-mi găsesc o undiţă de f’o 8 metri, căci o vacanţă fără de pescuială nu mai e vacanţă (în cazul meu, logic)!

PS Dacă ar fi şi un cinema bun în staţiune ar fi de belea. Asta pentru că în 9 (nouă,da?) ani, n-am reuşit să-mi scot  soaţa la un amărât de film. Halal romantic ce sunt!

Zi faină!

Dară să încep!

Mo lume, a mea nievastă mă iubeşte. Mi-am dat seama de când:

- nu mă deranjează şi nici nu-mi interzice accesul  în bucătarie când bucătăresc bucate spre tihna burţilor care trebuiesc hrănite (cam şapte zile din şapte); dar, în aceiaşî bucătărie,  îmi dă voie să particip la şedinţe de “video-bere şi-un tutun” cu al meu cumnat sau cu prieteni doritori de-o vorbă bună la ceas de seară;

- nu se supără când spăl Ţestoasa (interior şi exterior, mai mult io decât cel de la spălătorie), dar nici io nu ma supăr că ea o conduce 5 zile din 7;

- nu mă deranjează de pe linia tehnologică atunci când bag aspiratorul şi şterg praful (poate doar când îmi arată pe unde am omis să trec);

- nu se mai supără când îmi virez salariul direct în puşculiţa ei; dar nici io nu comentez, că m-a lăsat o dată de capul meu şi-n 4 (patru, mo) zile  m-am umplut de placă video/carcasă pentru calculator şi  tăt felul de “cable, stice şi usebeuri”;

- nu mârâie la mine atunci când ajung la 6 dimineaţa de la bere cu băieţii, dar nici nu mă lasă să dorm (pur şi simplu mă scoate la cumpărături şi găgăneli prin magazine începând cu ora 8 dimineaţa);

Ehh, lista de mai sus e nimic. Îmi dau seama că mă iubeşte pentru că n-a comentat nimic despre faptul că am uitat c-am împlinit f’o nouă (9,mo) de relaţie. Acu’, io ştiu că femeile nu uită chestiile astea (cel puţin a mea soaţă nu uită!).

No, trăiască goagălul şi blogăreala.

Ca să-mi spăl păcatele, am întrebat în stânga şi-n dreapta, m-am chiorât cu ochelarii pe nas prin mailurile cu advertoriale şi până la urmă m-am hotărât să comand nişte cercei de argint de pe site-ul www.belatriz.ro (am luat ceva vintage).

PS Ca să pic bine şi să nu mă fac de râs, am dat vina pe curier, că el a întârziat cu comanda o săptămână (el săracu’ n-a avut vină)!

PSS Nievastă, ştiu că mă iubeşti pentru că nu mă pui să spăl geamuri. Doamne, cât urâsc să spăl geamurile!

Zile faine să aveţi!

- Neuroane, ai timp şi inspiraţie să scrii un advertorial pentru www.comstal.ro?

Am zis că da. Logic, normal şi firesc!

D-apoi io timp n-am, dar îmi fac. Inspiraţie n-am nici d-asta, dar îmi fac rost. Dacă nu-mi fac io rost, îmi face altcineva rost.

Mno, s-a făcut ziua de sâmbătă şi tot n-am găsit inspiraţia. Eu n-am găsit-o. Dar mi-a găsit-o soaţa. Pen’că fiind sâmbătă, m-a băgat la curăţenie. Şmotru! În fiecare săptămână, la mine acasă trebuie să fie curat ca-ntr-un spital privat din Vest. Lacrimă, vere!

După ce-am halit cafeaua, ne-am împărţit frontul de lucru. Fiara s-a dus la să-şi execute lucrările ei, io am dat drumul la calculator (am deschis calculatorul pentru a băga ceva muzică, pricinoşilor!). În secunda următoare, am fost chemat la baie.

- Neuroane, bagă de seamă la robinetul ăsta pe care l-ai instalat Tu!

- Da, io l-am instalat! Ce-i cu el?!

- Lucrează. Dar lucrează aşa bine, încât face şi altceva în afară de a opri apa. Văd că se manifestă şi prin picătura chinezească!

L-am reparat la iuţeală prin închiderea coloanei!

Mo, io zic că lucrătura mea a fost faină. Adicătelea i-am băgat tăt ce trebuie acolo. E o amârâtă de baterie pentru lavoar. Dar am desfăcut-o şi mi-a dat cu virgulă. Am găsit: pietricele, sârme şi ceva spongios… n-am idee ce!

Prin urmare, logica îmi spune să-mi trag altă baterie. Mă rog, tre’ să fac mai multe după câte bag eu de seamă.

Intru pe site-ul pentru care trebuie să scriu advertorial şi văd acolo diverse pentru instalaţii sanitare.

Ce-mi trebuie mie la prima strigare:

- baterie pentru lavoar, cu cartuş de ceramică (nu ştiu cum e ăla de ceramică, dar poate rezistă mai mult decât al meu, care e din plastic);

- filtru (musai să-l agăţ înainte de apometru, că poate stric şi numărătoul de litri de apă);

La altă strigare, mi s-ar încânta privirea la un televizor d-ăla waterproof. Măcar în teste!

Vedem noi…

Hai să aveţi o săptămână zuper!

Din pricini necunoscute (sigur nu-s spirite rele sau “ozeneuri”) am scăpăt două farfurii. Pe gresia din bucătărie. Farfuriile s-au făcut zob şi cică erau “crash resistant”. N-ar fi o problemă cu farfuriile, dar gresia a binevoit să se ciobească (de fapt a sărit glazura aia sau cum îi zice, că n-am termenii farmaceutici la mine). Acu’ nu trebuie să mă panichez, că-i ceva care poate fi reparat cu un marker.

Mno, revin la gugăleală. Problema nu-i faptul că nu găsesc parchet. Montatul parchetului reprezintă o problemă la mine! Că-s oltean şi sunt crescut în genul “dacă nu ştii, pune mâna şi citeşte cum se face”.

Primul pas ar fi să cumperi parchet cât mai gros (io-s suferind de zgomote şi scârţâieli) şi neapărat să fie pe sistem “click”, fără lipire (pentru că eşti meşter şi-l montezi cu mâinile proprii). Ştiam că sub parchet se aşează o folie, dar că trebuie să laşi camera goală cel puţin o zi ca să dispară umeazeala, asta n-o mai ştiam.

Booon. După ce se trage “umezeala”, desfaci cutiile care conţin respectiva lemnăraie şi laşi plăcile de parchet prin zonă f’o doiş’pe ore, asta ca să ajungă la temperatura camerei. Bună şi treaba asta, nu e greu pentru un priceput ca mine.

Urmează pasul doi. Se întinde o folie subţire de plastic(contra umezelii) peste care se aşează un burete subţire (habar n-am care-i termenul pentru acel burete). Buretele ăsta preia din zgomote precum şi din iregularităţile podelei. Başca te ajută la dilataţiile dintre rosturi.

Pasul trei a venit. În cazul în care ai parchet masiv, e neapărat să-l montezi în lungul ferestrelor ca să scapi de umbrele apărute la îmbinările dintre plăci. La pasul ăsta se pun plăcile de parchet, dar doar câteva, de formă. Ca să vezi de unde începi şi pe unde termini, dar mai ales cum “dă” la ochi.

Pasul patru îl reprezintă montajul propriu-zis. Cu un ciocan de plastic şi multă răbdare.

Cam asta ar fi teoria. La practică îmi dă cu virgulă. Dar am prieteni!

Ai mei prieteni mi-au arătat şi site-uri. Cel de aici, www.superparchet.ro, are şi-un “şou rum”  care-i aproape de mine!

PS Ar cam trebui să dau o fugă şi să-i întreb dacă “parchet stejar” înseamnă că-i făcut din copacul “stejar” sau doar arată ca şi stejarul…

Mno, acum vreo câteva zile mă apuc de bombănit cu tata despre diverse şurubăreli gospodăristice gen “mai bine lipim cu spumă polistirenul ăla pe casă, că e musai s-o izolăm din cauză de crivăţ, ieşim mai ieftin”. Ehh, discuţia mergea spre “suntem cei mai buni la făcut planuri” când a intervenit mama:

- D-apoi numa’ gura e de voi! Anul trecut v-am rugat să tăiaţi corcoduşul ăla şi voi aţi retezat tocmai mărul!

No, chestia asta a adus jignire maximă. Neuronii masculini ai familiei s-au aprins ca o bobină Tesla. Am strâns rândurile ca Batman cu Robin şi-am dat-o la sfat cu tata:

- Mo, musai să ne apucăm să facem ceva, că ne face mumă-ta de râs pe tot înternetul!
- Facem. Fii atent, ne băgăm să construim ceva cu care s-o zăpăcim pe mama!

- Cu ce poţi tu s-o ameţeşti pe mumă-ta? Aud? Că eu mă chinui de treizeci şi ceva de ani şî tot îmi dă cu virgulă!

- Ştiu! Facem un şemineu în casă! Nu poate fi mai greu de făcut ca un grătar d-ăla zidit!

- Apoi facem!

Ideea cu şemineul e veche la mine în familie. E veche de când se dădea serialul Dallas pe timpul lui Ceauşescu. Şi de ce să mint, îmi place să ma uit la buştenii arzând mocnit. Mai ales într-o seară de iarnă crâncenă, bând un pahar de zaibăr şi ronţăind nişte nuci coapte şi bine date prin sare (ha, asta a sunat chiar romantic).

Bun. Intru pe ţeavă, dau pe goagăl o căutare de proiecte pentru seminee. La prima schiţă, era totul bine descris şi cu toţi paşii numai că nu avea dimensiunile. La a doua schiţă nu era inclus coşul de fum (ăsta era fain, da’ făcem din living un fel de iurtă tătărească sau un cort indian şi asta sigur n-ar fi încântat-o pe mama).

Îl iau pe tata într-o parte şi-i zic:

- Tac-tu’le, e deranj. Îmi dă cu virgulă! Plus de asta, cică tre’ să aibă şi fumuri, că nu merge cum am făcut noi la grătar!

- Apoi tu ai fost cu ideea, tu o scoţi la capăt de sfoară! Că dacă i-ai băgat ideea în cap lu’ maică-ta, n-o scoţi din ale ei nici cu restart!

Aşa-mi place de el când m-ajută în conflicte d-astea, de numa’ numa’!

Drept urmare am apelat la ce ştiu io cel mai bine: goagăl.

Şi-am butonat. Şi m-am benoclat mai ceva ca un melc la tava-ncinsă!

Mno, luni am găsit un site: http://www.seminee-fedo.ro . Vere, aci văzui că au şi dimensiuni date. Chiar şi greutăţi!

E de bine. L-am sunat pe tata şi i-am zis: găsâi semineu, numai că nu-l mai construim noi ci-l cumpărăm! Nu de alta, dar dacă-l facem noi o să ne iasă un fel de vatră pentru foc de tabară.

Eu mi-am ales unul cu geamuri. Acum stau şi mă gândesc ce-o însemna post-combustie în lumea lor? Că termenul ăsta mi-e cunoscut doar la avioane…

[Sursa foto]

PS Tac-tu’le nu râde, că uite ce ne-ar fi ieşit nouă!