Ajung aseară să parchez atelajul cooperativei şi constat cu stupoare c-au apărut iar în peisaj cei cu târgul de “producători locali, haine meid in românia, produse naturale fără euri deci sunt chiar bio şi ecologice, avem numa’ şosete de bumbac natural sută la sută, intrarea este liberă”.

Mno, când vine târgul ăsta în parcare, începem să ne cam înghesuim maşinile. Aşadar trag de volan cu toate forţele de care dispun, chiar şi cu forţa fie cu tine cavalere Jedi, şi găsesc un locşor ferit taman lângă un coş de gunoi. Coş de gunoi de care se sprijinea un agent de pază/badigard/paznic sau cum vreţi voi să-i spuneţi şi care purta o discuţie la telefon cu un interlocutor. Aşa tare se răstea la telefon, c-am avut impresia că persoana cu care discuta se afla în galaxia Pegas, prima pe dreapta pen’că la stânga e interzis. Aşa tare se răstea la telefon!

Având un defect profesional, deşi ştiu că nu-i nici politicos şi nici normal, am tras cu urechea la ce zicea paznicul către omul sau extraterestrul de la capătul celălalt.

Paznicul: Bă, aici s-a lăsat frigu’. Şi bate şi vântu’ ceva de speriat!

E.T.: …

Paznicul: Ce zici? Nu te aud!

E.T.: ….

Paznicul: Nu ştiu bă ce zici! Nu s-nţelege ni’ica. Am şi staţia cu mine şi cre’că face cacofonie cu tilifonul, bată-i dracu’ cu sculele lor. Aşa cacofonie n-am auzit în viaţa mea!

Mi-a căzut bricheta şi deci m-am retras. Probabil şi acum se miră de ce râdeam!

Zi faină!

Discuţie în faţa unui supermarket din Bucureşti. Protagonişti: doi agenţi de pază, supraveghere, ordine şi disciplină (sau pe scurt “pumnii mei minte nu are”).

1 – Ete bă ce număr are ăla!

2 – Care mă?

1 – Uite bă chiorule, ăla cu maşina aia albastră! TâMâ 22 …

2 – Aşa, şi?

1 – Păi nu e din Bucureşti, că dacă era din Bucureşti avea cu Bâ ! Ştii de unde e?

2 – Nu!

1 – E din Timişoara!

2 – Ahaaa… Cu ce draq o fi ajuns ăla până aici? Că Timişoara e departe!

…

Moaca mea la auzul discuţiei? N-am cuvinte!

PS Îmi cer scuze c-am scris fără diacritice, dar a picat ceva driver prin computador!

PSS  Am corectat lipsa diacriticelor. Musai să sfinţesc computadoru’ de la cooperativă!

În iarnă primesc un telefon scurt la o oră extrem de matinală chiar şi pentru mine, mă echipez în cea mai viteză văzută de la stagiul militar încoace şi plec la o cercetare.

La faţa locului găsesc un paznic/badigard/agent de pază, logic. Ăst badigard, albastru verde la faţă, nu pricepea de ce se uitau toţi la el ca la minunea Φ a lumii.

Îl iau uşurel de umăr şi-l pun să scrie ce s-a întâmplat. Ca să nu intru în toate amănuntele şi măţăraiele întrebărilor, prescurtez:

“- Şefule, îmi făcem rondu’ şi a intrat un uom în curte şi m-a întrebat ce fac. I-am zis că-mi fac tura. Şi mi-a spus că l-a sunat şefu’ meu şi i-a zis să-mi spună să mă duc să mă culc, că e frig afară, e noapte şi nu vine nima’ pe la instituţia noastră. Şi m-am dus şi m-am culcat, că doar omu’ vorbise cu şefu’ şi eu am mare respect pentru şefu’ meu. Respect toate ordinele pe care mi le dă!”

Aşa că agenturile de pază s-a băgat la somnic la indicaţiile unui necunoscut, prin urmare s-a spart un birou în care erau ţinute ceva acte referitoare la împrumuturi C.A.R. Asta, pentru că un agent de pază are mare respect pentru  şeful lui şi respectă directivele date de şef!

Mno, acu’ ziceţi şi voi!