A mers de minune totul, în sensul că nu mi-au rămas şuruburi în plus. Numa’ în minus. Pentru că pisica mea e atrasă de tot ce-i sclipitor. Am omis să spun că eu am un ucenic atunci când şurubăresc ceva prin casă. De fapt o pisică ucenică. Şi la cum învaţă ea tainele calculatoritului şi şurubăritului, am impresia că-n maxim doi ani o să am o pisică cyborg.

În primă fază, a dezvoltat o manie în a porni calculatorul la nişte ore ale nopţii la care eu dorm. Îl porneşte pentru că-i place să ţopăie pe tastatură. Şi nu mă deranjează zgomotul calculatorului (e ca şi inexistent). Atât că monitorul meu face lumină când se aprinde de zici că-i în mijlocul unei zile polare.

A doua fază e că pisica adoră şurubelele. Atât de mult, încât ori le înghite, ori le ascunde pentru o desfătare gastronomică ulterioară.

Sâmbătă am văzut că-i plac şi cablurile Sata (alea de la hard şi unitatea optică), pentru că s-a aşezat cu şuncile pisiceşti peste ele (eu mă uitam după ele de ceva vreme). Bine că n-a observat pasta termică, să facă şi urme sclipicioase prin casă.

Oricum, ne-am înţeles de minune până în momentul în care am scos aspiratorul. În secunda în care a văzut furtunul aspiratorului s-a făcut rapid nevăzută. Atât de repede a plecat de lângă calculator încât m-am convins că şi-a montat ceva turbo în lăbuţe.

Acu’, sper că n-o să devină o pisică în junul celei de mai jos:

Hai v-am pupat!

Un început de săptămână de la extraordinar de bun în sus vă doresc!