- una bucată zi de duminică – cam pe la prânz, anşea – de după o sâmbătă cu strigături;

- una bucată Neuron cu mahmureală;

- una bucată cablu ambreiaj rupt;

- una bucată prekin la ananghie pentru că ruptură de cablu;

- una bucată cablu bun la mine în portbagaj;

Ce-am făcut?

Am deschis capota Loganului cu belea, am scos cablul rupt. M-am căţărat în poziţia doi şi trei rotaţii sub volanul maşinii, am aşteptat aproximativ 30-40 de secunde pentru reveneală – nu-i lucru uşor să şurubăreşti când nu eşti în berea ta apele tale – şi m-am chinuit să scot capătul celălalt al cablului rupt.

Am băgat noul cablu, am reglat poziţia ambreiajului în forma cerută de prekinul aflat la necaz, am strâns cele 2 piuliţe ale cablului şi gata.

Şi totuşi, durerea de cap n-a trecut nici după chestia asta.

LE Mai lipsea să vină şi nea Uomu’ ăsta de aici!

Şi-am mai apăsat o dată. De data asta mi-a plecat piciorul precum o rachetă. Dar am rupt cablul. Uăf.

Am deschis capota atelajului şi am văzut pricina năcazului. Omul lucrase ieri pe la filtrul de aer şi din cauză de neatenţie i-a picat şurubelniţa cumva între scut şi manţocăria aia de care e legat cablul de ambreiaj.

Maşina e chiar Logan, aşa c-am trimis proprietarul până la Diham să-şi ia cablul. Când se întoarce, îl schimb în zece minute.

Aia e! Io şi piciorul meu.

PS Ieri am fost la doctorul de Ţestoase. Venise vremea schimbului de distribuţie. Culmea e că a venit vremea să schimb şi planetara din stânga din cauză de burduf spart. Bani. Bagă bani, vere!