A mers bine până când am făcut ce-am făcut că m-am pătat de cerneala aia idioată pe degete. Colegu’ s-a simţit ud la părţile moi ale corpului şi s-a dus fuga marş cu pâra la învăţătoare. Bineînţeles că n-am recunoscut ni’ica, chiar dacă eram pătat pe “deşte” mai ceva ca un dalmaţian pe blană. Mă rog, a ieşit la iveală vinovatul în secunda în care to’arăşa ne-a pus să desfacem capacele stilourilor, să verifice nivelul lichidului. Mno, cum spusai mai sus, şi acu’ mă cam dor perciunii. Dar m-am răzbunat io până la urmă tot cu ceva smardoială.

De ce  vă zâsai de treburile astea?! Păi io şi acu’ folosesc scule care necesită încărcări cu cerneluri. Acilişea mă refer la faptul că folosesc o nemernică de imprimantă cu jet de cerneală. Am încercat de nenumărate ori să încarc acele cartuşe fără să mă murdăresc pe mâini. Nu-mi iese, zici că-s şcolerul de pe vremuri, plin de cerneală pe degete. Se uită lumea la mine când merg pe stradă ca la ciudaţi!

Altă lume foloseşte imprimantele cu laser. Io n-am trecut în secolul vitezei încă.

Am zis că dacă mă supăr, o să încep să folosesc toc şi călimară!

Hai v-am pupat, mă duc să încerc să scot petele de pe degete…