- Mo, ştii acvariul meu?

- Stiu, zic.

- Îl vrei?

- Îl!

Această discuţie încheindu-se, au urmat dificultăţile logistice legate de obiect. Pen’că prekinul Jean mi-a dat acvariul cu totul: peşti, nisip, jungla acvaristică, aparatură şi haleală pentru baboi.Mai lipsea să-mi dea acvariul cu tot cu apa din el şi eram de pomină. Pentru că e mare acvariul ăsta! Mare! Are f’o sută de litri.

Mno, m-am înfăţişat la om în casă: Jeane, dă-mi obiectu’!

Acu’, el mă cunoaşte şi ştie că mai bine mă lasă să-mi fac damblaua.

Zice: ia-l!

Io ca nebunu’ mă reped la obiect şi încerc să-l ridic. Păi ce să ridic, că mi-au ieşit ochii din cap mai ceva ca melcului. Dacă am văzut că nu merge, am început să-i dau tărcoale.

- Mo, l-ai lipit de masă?

- Eşti cu capul?

- Păi nu po’ să-l ridic!

- Păi dacă ai răbdare să-l golim de apă, pietroaie şi nisip, avem mari şanse să-l cărăm la maşină! Dacă n-ai răbdare, sigur faci hernie!

Băi fraţilor, o găleată de pietre şi nisip am scos din obiect. O găleată d-aia mare! Da’ stratul ăsta de balastru nu se vedea aşa gros în acvariu.

M-am uitat şi eu mai atent la obiect şi-l întreb pe om:

- Auzi, tu vrei să scapi de el din cauză de ceva ascuns?

- Nu.

- Păi şi de ce e sticla asta aşa groasă? E antiglonţ? Au peştii dinţi diamantaţi şi rod la sticlă cum  roade câinele lesa?

- Sincer să fiu, în ritmul în care halesc ăştia iarba asta ornamentală din acvariu, am avut impresia că mi-am luat vaci!

- Aha…

- Îl dau pen’că ăsta mic al meu, pruncu’, vrea pisică!

- Bun. Haidam atunci, că-i seara scurtă!

Am ajuns acasă cu şalele rupte(mai mult el, că io am cărat nisipul şi acareturile), am instalat măgăoaia şi-am umplut-o cu apă. Totul a fost fain până când unul din ei, la f’o săptămână de la mutare, a binevoit să facă ceva cascadorie şi să sară din acvariu. A fost salt mortal. L-am găsit după vreo două zile, mumificat aproape. Prin urmare, a trebuit să-i bricolez capac acvariul, ca să limitez pasiunea ăstor peşti pentru sporturi extreme.

Acu’ să vă spun că am şi pisică. Pisică alergică la peşti, cel puţin aşa zice prekinul Groparu! Că noi nu pricepem de ce n-o interesează peştii din acvariu. Mo, n-o interesează deloc. Nexam.

Ete poze cu inculpaţii:

Şi clar că e musai să vă spun ce-i cu gândurile negre!

Eu n-am apucat să merg la copcă anul ăsta! Şi după cum merg lucrurile, s-ar putea să n-am gheaţă suficient de groasă pentru copcă. Prin urmare, am zis că-mi fierb un vin, deschid larg geamurile casei şi pescuiesc în acvariu cu sculele de copcărit!

Da’ poate se face şi de copcă…

‘ai s-auzim de bine!

PS Cine are acvariu şi e dispus să dea sfaturi, e binevenit!

Oricum, am rezolvat treburile vineri seara, mi-am aranjat bagajul la uşă (asta ca să nu-mi trezesc Doamna, că io-s un jentălmen). Sâmbătă dimineaţa la ora 7 fix şi punct am făcut ochi, am pus de cafele şi dus am fost (da mo, i-am lăsat şi nevestei cafea caldă). Pe balta îngheţată lume multă, ziceai că e Piaţa Universităţii la început de manifestaţii anti-Boc şi anti-Băse. Împreună cu prietenul şi colegul meu de suferinţă de la cooperativă şi pescuit ( fratele John, povestim data viitoare şi despre el) am reuşit să dăm de cap la un kilogram de mărunţiş. Probabil ca am mai fi stat pe gheaţă, dar pe la 13,30 începuse un pic vântul, iar ţiganul zice aşa: fie frigul cât de mare, numa’ vântul să nu bată.

La 2 după amiaza eram acasă, dezhidratat mai ceva ca o stafidă care-a traversat deşertul Namibiei. Şi nu am fost deshidratat din cauza vântului ci din cauza unei sticle de vodcă. Asta pentru că amândoi isteţii care-au pornit la pescuit au uitat termosurile acasă. Prin urmare n-am avut nici vin fiert şi nici ceai îmbunătăţit (o reţetă proprie). Asta e.

Ieri am decretat zi de reveneală. De azi începem iar munca pe ogoarele patriei.

Hai v-am pupat!

P.S. Peştele prins a supravieţuit pentru că i-am dat drumul în apă. Contrar aşteptărilor, eu nu mănânc peşte decât dacă e la conservă în sos tomat!