No, şi  m-am apucat de alergat cu noaptea în cap. Cei care lucrează cu hârtii ştiu cum e să alergi de la o administraţie la alta (pentru cei care prestează pe alte plantaţii şi/sau altfel de cooperative, vă spun că la sfârşit de astfel de zi de alergătură îţi vine să iei la bătaie până şi cutia poştală din holul blocului). Mi-am rezolvat toate hârtiile (am lăsat şi rest pentru altă dată) şi am plecat uşurel spre casă. Dar pentru că deja era cam târziu, am zis să n-o mai fac pe eroul şi să merg pe jos până la domiciliul personal ci să iau şi eu autobuzul (101 cale de vreo 5 staţii, mai bine plecam pe jos).

Niciodată n-am să înţeleg unde se duc şi de unde vin pensionarii din 101. Zilnic. De luni până duminică. Nu pricep şi pace. Şi pentru că nici ziua de ieri n-a făcut excepţie din programul pensionarilor, a fost plină maşina ratb-ului. Plină ochi mo!

M-am înghesuit cum am putut pe lângă uşă, cu un cot al unui domn trecut bine de 70 de ani sprijinit în ficatul meu. Nu-i belea zic, poate coboară la prima! Pe dracu! Nu numai că n-a coborât, dar şi-a văzut şi o veche prietenă pensionară ( posibil ca-n tinereţe să-i fi fost altceva, pentru acum am îndoieli) pe care a chemat-o lângă el să-şi mai zică de-ale vieţii.

Măi lume, fiind între ei n-am putut să nu aud faptul că babeta se grăbeşte foarte tare, să nu cumva să piardă serialul de la 7.  7 seara, de! Că ei îi place foarte tare serialul şi s-ar supăra blană dacă l-ar rata.

Şi aflu că e vorba de Stargate Atlantis!

Domnul pensionar i-a explicat că nu-i asta problema, ci faptul că actualele decodoare  pe care le au ei de la operatorii de cablu tv nu ştiu să şi înregistreze. Dar i-a promis doamnei că-i face rost de un decodor capabil să şi înregistreze la ce oră vrea dânsa, ca să nu mai sufere din cauză de stres de pierdut episod din serial.

Faţa mi-a picat! Jur.