Până la urmă am gâdilat un pic manevra cu bucătăreala pentru că aveam ceva bidon de cinci litri plin cu apă. Cu ăsta mi-am făcut treburile.

Dar s-a făcut noapte vere, şi apa tot nu curgea. Fă-ţi tu duş cu aer dacă poţi! Într-un final, pe la vreo zece seara a binevoit omul de la robinetele principale să dea drumul la ceva lichid vital, numai că era de-o culoare tare ciudată. Maro spre negru! D-aci rezultă nexam duş  şi vase nespălate până la cer şi înapoi!

În dimineaţa asta acelaşi şoc: apă maro spre negru!

M-am spălat pe dinţi şi faţă cu apă minerală! Aveţi idee ce gust are apa minerală combinată cu pasta de dinţi?! Bleah.

PS M-am duşuit de dimineaţă la cooperativă. Sper ca azi să am o surpriză acasă şi să curgă apă normală la robinete, altfel mă mut!

Hai v-am pupat şi s-aveţi un uichend de belea!

Exact ca-n armată mi se întâmplă, pentru că trebuie să vă spun că eu am făcut şi armata aia obligatorie. Bine, n-a fost obligatorie pentru că am sărit io voluntar!

Să nu-mi ziceţi că dacă m-am oferit voluntar să fac armata eram un pic dus cu capul. Nu, am făcut stagiul cu gândul că ar fi bine să rămân în cadrul armatei. Dar mi-a dat cu virgulă la planul ăsta, aşa că am rămas cu stagiul militar satisfăcut şi lăsat la vatră cu gradul superior de soldat.

Se zicea atunci că dacă eşti deştept cinci minute pe zi, o să fie bine pe tot timpul armatei. Aia e vorbă înţeleaptă şi pentru zilele şi viaţa noastră.

Eh, având şi înţelepciunea asta în cap, am avut viaţă frumoasă în armată. Da’ să vă zic cum e cu apele, că m-am abătut de la subiectul zilei!

Mno, veneam plini de praf şi transpiraţie de la lapte-gros instrucţie şi ne agitam şi buluceam tot plutonul la duşuială. Acu’ nu ştiu ce să mai zic, poate că aveam vreun gogoşar (soldat cretin) care voia să facă mişto de noi, dar exact în momentul în care erai plin de şampon/săpun se oprea apa. Şi aia caldă şi aia rece. Dacă nu ştiţi ce senzaţie ai când se usucă spuma aia în capul şi pe corpul tău, vă garantez că nici n-ati vrea să aflaţi.

Partea bună a lucrurilor vine de la faptul că Neuronul vostru sărea gardul din spatele unităţii (învelit cu prosopul şi c-o pălărie portocalie în cap) la nişte vecini binevoitori şi dotaţi cu fântână în curte. D-aia vă zic io de alea cinci minute de isteţime. N-am fost prins niciodată, dar dacă mă prindeau o cam îmbulinam. Şi eu, şi bieţii oameni primitori de soldat înspumat fugit din unitate fără bilet de voie.

No, asta se întâmpla acolo! Dar aici, unde să sar? Că n-am nici vecini cu fântână, plus că stau şi la etajul zece.

Noroc cu şerveţelele umede!

Hai v-am pupat!

PS: a ajuns şi apa pe la ora 21,30! Cică a fost avarie.