Femeia şi ce-i în străfundul gândirii îi ultima frontieră ce ne pune nouă, bărbaţilor, probleme majore. Cu restul ne descurcăm.

Fiara mi-a arătat în dimineaţa asta acel instrument de tortură ce se numeşte în termeni strict farmaceutici “fier de călcat”.

Mno, i s-a ridicat o sprânceană precum un flaps de Boeing la aterizare şi mi-a spus:

- Să-ţi calci în dimineaţa asta ce vrei, că eu nu mai ştiu în ce vrei să te îmbraci!

- Da’ ce-am făcut aşa nasol? Am refuzat două cămăşi şi 3 tricouri care nu se potriveau cu teneşii pe motiv că-mi trag teneşii în picere… ăsta e motiv să-mi pui spurcăciunea aia metalică în mână? Mai e şi încins!

 Mo, greu sunt de înţeles femeile astea. Şi când s-o găsi ăl’ de le înţelege sigur ia mama premiilor. Hm, dar şi mama premiilor tăt femeie îi!

Zi faină!

Mno, treaba stă în felul următor: acu’ f’o câteva zile m-a luat Fiara de mânecă şi m-a plimbat prin 3265341 magazine conţinătoare de încălţăminte cu scopul clar şi bine intenţionat de a-mi lua o pereche de şoşoni mai de vară.

Io: da’ ăştia ce-au, că nu-s rupţi în gură şi nici în lateral?

Fiara: în caz ca n-ai observat, a venit vara, iar tu dacă-ţi descalţi gumarii ai ocazia să declanşezi alarmă chimică la guvern şi eu nu am timp să dau note explicative cu referire la noxele degajate de încălţămintea ta, aşa că lasă protestele şi dă-i drumul!

Boon. Luai şoşoni faini şi uşori, nici prea scumpi (că io fac feţe-feţe când e vorba de bani aruncaţi pe orice altceva decât electronice sau scule) dar nici prea ieftini. Ieri i-am întrodus în picioare şi-am plecat la cooperativă.

Mo lume, până seara mi-au făcut nemernicii nişte bătături de-mi venea să plec desculţ acasă. N-am plecat desculţ, dar mi-am reglat mers uşor, de melc opărit, cu pauze lungi şi dese, taman printre blocuri. Mă uit în jur, nexam farmacie, nexam oameni de bine cu “plasturi 3 la 1 leu, şerveţele 5 pachete la 3 lei”. Dar dintr-o dată se face soare şi îmi iese în cale o domnişorică la f’o două’j'de primăveri:

Io : Săru’mâinile, fiţi drăguţă… aveţi cumva un plasture la dumneavoastră? Mă omoară ceva bătătură la picior şi nu-i nimic în jur de un’ să-mi cumpăr, plus că mai am vreo doi kilomteri pân-acasă!

Ea, domnişorica: Aşa ceva nu mi s-a mai întâmplat… să încerci să mă agăţi cerându-mi leucoplast! Şi mai eşti şi însurat pe deasupra!

Am rămas c-o faţă de râmă-n asfalt, iar ea a trecut repejor pe lângă mine.

Zi faină!

Mno, bunăoară vineri abia aşteptam să vină uichendul. Mi-am făcut planuri să zac, să butonez printre filme, muzici sau fotografii. Şi să dorm. Mdea, ezact asta n-am făcut pen’că sâmbătă m-a trezit Fiara la şase juma’ : Băi, nu ţi-a sunat alarma la telefon! Hai că-i târziu! Ci scoal’ !

După f’o treij’ de secunde de chiauneală, m-am convins şi am convins-o că-i sâmbătă şi că stăm acasă. După care ciuciu somn.

Am pus de cafea şi n-am mai avut stare. La ora 8 (opt) băteam şuşeaua Pantelimon să-mi caut filtru de aer şi polen pentru Ţestoasă. Deja la ora 9 eram introdus sub capota maşinii mai ceva ca un stick în portul usb. Pe la unşpe terminasem tăti ielea: schimb de filtre, curăţări de carcase ale filtrelor, şurubăreli şi curăţenie pe la “motoraşul pas cu pas” şi diverse d-astea. Am urcat în casă şi m-am apucat de bibilit toate filtrele de prin acvariu. Şi nu numai filtrele. Clar îs dependent de şurubărit!

Chestia cea mai tare e că azi dimineaţă nievasta mi-a zis că tre’ să mă duc la psiholog (adică la ea!) să-mi tratez boala. Dar să iau şi maşina, care cică-i prea dependentă de benzină!

Mno, ce po’ să zic când am în casă un psiholog?!

Numa’ că nievasta-i un uliu. Ce zic io uliu, e condorul din cartea lui Jules Verne!

Prin urmare, ieri, după ce am executat manevra “cafeaua”, o întreb uşor:

- Ai treabă cu mine azi?

- De ce?

- Aveam chef de plimbăreală!

- Am.

- Bine…

V-am zis doar, cuvântul meu e literă de lege… aşa că în momentul în care mi-a zis că mergem să căutăm perdele şi draperie, am zburat spre maşină. Ca să încălzesc motorul, să raşchetez geamurile, să-mi iau Fiara de la scară (pen’că-i o Doamnă mo!).

Am luat şi perdea precum şi draperie. Da’ nu luam dacă nu făceam io o boroboaţă astă-toamnă. Că dacă io zic nu luăm, apăi sigur se întâmplă ceva şi tre’ să luăm!

Despre boroboaţă, mâine…

‘ai s-auzim de bine şi să începem săptămâna bine!

- Da, ştiu ce zici. Da’-n hipermarşeu îi aer d-ăla condiţionat. La piaţă nu-i. Şi uite la mine ce cald îmi e, zici că-s oală sub presiune.

-Te cred că ţi-e cald, doar e caniculă. Numai că tot la piaţă găsim şi lubeniţă d-aia de la oltenii tăi!

Mno, cu asta mi-a pus capac.

Şi ca să nu mai comentez altă dată, a parcat maşina la vreo 2 staţii de autobuz depărtare de piaţă. Mai bine tăceam!

Da’ aşa-s io: erou!

Se presupune că totul ar trebui să înceapă liniştit, dar pentru că a mea Fiară are un cult al curăţeniei pe care l-ar duce până la pierderea părului meu de pe cap, sâmbătă am fost trecut prin patimile curăţeniei (io-s trecut prin patimile astea în fiecare sâmbătă a săptămânii) mai ceva ca sclavii din “Coliba unchiului Tom”.  Ei bine, anul ăsta n-am avut de trecut şi prin furcile caudine ale statului în bucătărie. Nu, anul ăsta am fost salvat de a mea soacră (ce nu face o mamă pentru fiica ei?)!

Mno, sâmbătă seara am trecut pe la familia socrărească să ne luăm “bucatele tradiţionale” – am vrut musai să bag expresia asta în articol- tăt felul de bucătăreli din carne de porc, care se ştie că-i cea mai bună legumă. Pe lângă sarmale şi fripturi am luat şi vestitele ouă roşii, acest laitmotiv al Sărbătorilor Pascale. Io am o suferinţă în ceea ce priveşte ouăle roşii, asta de pe când eram copchil la a mea bunică oltenească: mie să nu-mi spargă nimeni oul roş că mă crizez, da?

Eh, pe la miezul nopţii am ciocnit un ou cu a mea Fiară. Şi-am fost învins!

Şi dacă-i răzbel,  eu ştiu că-n răzbel totul e permis!

Aşa că, după ce Fiara s-a băgăt în scutece, am tras o fugă la bucătărie sub pretext că beau un tutun înainte de culcare. Ce puteam face eu? Am ciocnit toate ouăle pân-a rămas unul întreg. EL Oul suprem! Deci cu oul ăsta puteam sparge până şi seiful BNR-ului când e plin de praf aurit! Oul ăsta era un fel de ou al lui Peter Carl Fabergé!

Şi mi-am zis în barbă: să te văd mâine la ciocneală, Doamnă Neuron!

Acu ziceţi voi ce faţă a făcut Doamna mea dumincă dimineaţa!

Vă zic io: nepreţuită! Şi s-a convins şi de data asta cu cine s-a luat!

Hai v-am pupat şi bine venirăţi p-aci!

Eu: Da’ ce-i aşa grabă? Merg şi eu cum pot, nu-s şi n-am fost never ever campion la atletism. Care ziceai că se uită la tine?

Ea: Păi uite la ăla din spate ce ochi tulburi are! Şi cel din faţă parcă s-a întors…

Eu: Acu-s doi?! Şi eu îs unul singur!

Ea: Păi doi am văzut, dar dacă lucrează mai mulţi? E şi noapte. Fă ceva!

Eu: Ştii că sunt adeptul non-violenţei! Nu pot să sar aşa ca neoamenii şi să dau şi-n stânga şi-n dreapta!

Ea: Da’ mi-e frică! Au ceva malefic în priviri…

Eu: Las’ că sunt eu lângă tine, n-are ce să se întâmple. Plus că am tot timpul la mine multifuncţionalul ăla elveţian. În ochi i-l înfig dacă gesticulează ceva.

Ea: Până una alta dă-mi spray-ul ăla cu spumă pe care l-am luat azi. Zicea tanti aia de la raion că nu-i rezistă nimic, la cât de toxic e!

Aşa a decurs dialogul dintre subsemnatul şi Nievasta de Neuron. Vineri noaptea, în bucătăria proprie şi personală. Căci am fost invadaţi de gândaci de bucătărie.

Nu ştiu motivele invaziei, pentru că Fiara are un cult al curăţeniei (vai de sinapsele mele dacă las ceva mizerie), dar nu cred că au emigrat din cauză de încălzire globală. Orş’cum, la ce cocteil toxic le-am dat…

PS: Pregătisem pentru orice eventualitate şi un ciocan d-ala de şniţele!

Hai v-am pupat!

Mo, cum drac se întâmplă ca lunea, atunci când ajungi în cooperativa unde dai cu sapa, toată lumea te ia de odihnit de parcă tot week-end-ul ai stat cu burta la soare pe cine ştie ce insulă exotică, înconjurat numa’ de dansatoare topless şi cu navete de bere făcute castel lângă tine?!

Nu am idee ce-aţi făcut voi, dar eu am alergat sâmbătă şi duminică până când şireturile au scos limba din pantof. Căci m-a luat Doamna mea pe sus şi mi-a zis: “fuga marş la maşină, curăţ-o şi încălzeşte-o! Te anunţ eu când să tragi la scară!”. Şi eu ca jentălman m-am conformat şi-am plimbat Fiara prin toate magazinele posibile şi imposibile din Bucureşti. Şi de pe lângă Bucureşti, că am ajuns şi-n Otopeni (era bine să ajung la Otopeni ca să iau avion cu destinaţie de insulă exotică plină de dansatoare-n sânii goi, dar n-a fost să fie)!

Aşa că azi mă resimt, n-am chef de ni’ica!

Hai v-am pupat!