Io când sun, trebuie să mi se răspundă sau să mi se dea ocupat, căci altfel  înţeleg că nu vrei să vorbeşti cu mine, deşi nu ţi-am făcut ni’ica. Persoana pe care am sunat-o mi-a răspuns şi mi-a confirmat că prestează activitate la frizerie, prin urmare pot veni să-mi raşchetez bruma de păr ce mi-a rămas pe cap după ce m-am nenorocit căsătorit (tu nievastă, nu băga de seama vorbele mele de aici).

Booon. Logic, normal şi firesc este faptul că n-am putut ajunge să mi se frizerescă freza decât după ora la care termin io de prestat serviciul pe plantaţie. Am sosit în locaţie şi mi-am aşezat părtile moi pe-un scăunel, aşteptând să-mi vină rândul. Trebuie să aflaţi că io-mi tund pletele la această frizerie de f’o 3 ani, la aceiaşi frizeriţă, care-i o tanti super faină precum şi de gaşcă avănd în vedere vârsta de pensionare pe care o are. 

Mno, mi-a venit rândul şi mi-am mutat fizicul pe scaunul frizeresc. A băgat tanti maşina în priză şi a început să raşheteze pleata întru slava cheliei care începe să-şi facă simţită prezenţa şi la mine.

Până aici nimic deosebit, mai ales că e normal să se întâmple aşa ceva când te tunzi. Corect?

Anormalitatea a venit în momentul în care s-a oprit curentul în toată frizeria, iar io eram tuns abia spre jumate… Deci mo, cât ghinion poţi să ai? Ah? Din foarfecă a vrut să mă ia, dar era cam întuneric şi n-a vrut să rişte o freză jen “nea prodigy”, aşa că am tras o juma de oră de somn. Avantaj io, că dacă-mi dai un punct de sprijin dorm şi-n picioare.

Eh, a venit şi corentul şi tanti a reuşit să-şi ducă lucrarea până la capăt (de fapt nu până la căpăt, căci nu voiam zero). Bine că totuşi renelu’/enelu’/venelu’/cocteilu’ a dat drumul curentului să curgă, altfel…

Aia e. Nici mie nu-mi vine să cred ce ţi-e cu ghinioanele astea!

PS Hmmm, am observat că-n semilumina aia obscură ca-n camera pentru developat fotografii parcă am mai mult păr pe cap…

 Ca să nu avem discuţii, io folosesc din salonul ăsta strict departamentul “frizerie”. Restul acasă, că-s zgârcit din cale-afară!

Mno, luni de dimineaţă îmi iau colegul de cooperativă de-o aripă şi-l trag către stabilimentul dotat cu foarfecă de tuns părul.  Am ajuns acolo, m-am aşezat pe scaunul frizeresc şi tanti a început să dea din foarfecă (de fapt a folosit o tunsătoare d-aia electrică). La un moment dat au intrat în stabiliment două doamne la vreo 82,5 anotimpuri de toamnă  prelungită -fără exagerare dau vârsta asta. No, cea mai bine făcută dintre ele (adică putea vorbi fără să-i pice proteza din gură) începe un dialog cu a mea frizeriţă:

- Fiţi drăguţă, ne putem şi vopsi la dumneavoastră?

-Da, doamnă!

- Atunci, un vopsit pentru amândouă şi un epilat total pentru prietenă mea!

Mo lume, să-i pice maşina de tuns lu’ tanti frizeriţa. Ce să epilezi nene la cucoană, că era ca un pergament!

Nu-s răutăcios de fel, dar acu’ m-a bufnit râsul. Rău de tot! Şi-am molipsit şi pe toată lumea din stabiliment.

De fapt lângă cele două mai era o doamnă, cam la vreo 50 de primăveri, dar stătea ascunsă după tocul uşii. Pentru ea era epilatul!

Aparenţele astea înşeală şi te pot îmblonăvi!

Hai s-aveţi o zi bună!