Acu’ e musai să vă explic ce-am făcut în uichendul ăsta. Fusai la moşie, la ţară!

Ca orice muritor de rând care pleacă la ţară, e neapărat necesar să plec încărcat ca un şifonier de Doamnă. Am băgat în maşină de toate, începând de la geamuri termopan şi  terminând cu mufe şi cabluri UTP. Totul a culminat cu legarea unei rame termopan pe portbagajul pe care l-am instalat vineri noapte deasupra Ţestoasei din dotare.

Mo, am plecat sâmbătă dimineaţa cu un pic de grijă din cauza ramei ăleia de deasupra maşinii (nu mârâiţi, că Loganu’-i maşină, da?). Am legat-o în fel şi chip, dar stresul că ar putea zbura de acolo cu tot cu ceva din maşină nu mi-a dat pace pentru că am mai trecut printr-o experienţă aproximativ asemănătoare.

Se face că acum vreo trei ani am hotărât să trag o fugă în Deltă cu Elefănţeii de la cooperativă. De data asta am hotărât să plecăm noaptea, la o oră imposibil de suportat de neuronul meu. Mă rog, am tras de mine, mi-am făcut bagajul (bagajul de pescuit în Deltă îi gata făcut, reînnoiesc doar pasta şi periuţa de dinţi) , am pregătit un termos de cafea şi m-am prezentat la cooperativă.

A venit şi Elefantul Şef şi am început să încărcăm bagajele în maşină(maşină mare, tracţiuni pe tăte roţile, firmă din trei litere cu extensie de necunoscută matematică). Acu’ zice El Jupâno să stăm mai comozi în maşină, că-i drumul lung (de parcă era prima oară când mergeam), prin urmare să legăm husele cu lansete pe portbagajul maşinii. Mno, a văzut că eu am cam strâmbat din nas şi a luat misiunea asupra lui. A legat o husă pe-o parte şi una pe-o parte. Din punct de vedere al comodităţii a fost bine cam până la Drajna. Acolo ne oprisem la un pauz de cafea şi-un tiutiun.

V-am zis c-a fost bine până acolo pentru că în momentul în care am coborât din maşină am observat lipsa lansetelor. Toate lansetele, vreo cinş’pe bucăţi, numai una şi-una din carboane, cu mulinete în ţşpe rulmenţi, şi vreo două undiţe tot carbonate se făcuseră nevăzute. Da mo, le legase atât de bine încât le-am pierdut. Feţele noastre la momentul ăla… făr-de preţ!

De ajuns am ajuns la Deltă şi-am şi pescuit pentru că ne-am oprit la Tulcea şi-am aşteptat să se deschidă magazinele cu scule pescuitoare. Nişte scule bombe, dar na…

Aia e şi-aşa păţâi, da’ de-atunci, când e vorba să car ceva pe portbagajul unei maşini, stau cam cu inima îndoită!

PS Io ajunsai bine cu rama la ţară, dar stresat!

Să vă dezvolt întâmplarea!

Cam tot în timpul ăsta, am decis să tragem o fugă la Deltă, eu şi colegii din trupa de elefănţei. Am plecat tot pe grabă, tot fără să ne gândim măcar la o previziune meteo. Am mers pe logica de fier: nu prindem peşte nu-i bai, măcar luăm o gură de aer şi ne dăm cu cădiţa pe canale.

Uăi, până să dăm bărcuţa la apă, am făcut provizia de bere şi am şi testat o cutie. Testarea s-a făcut în scopul de a verifica vechimea şi tăria lichidului din cutie. Ne-am urcat în cădiţă şi i-am dat gaz motorului.

Totul a fost bine până la a treia cutie de bere. Căci în momentul în care am desfăcut-o, s-a pornit vere un vânt şi au început să se formeze nişte valuri de ziceai că eşti în Hawaii la un mic surfing. Când am dus cutia la gură, al nost’ şofer de barcă s-a gândit să dea peste mama lu’ valul, de mi-a sărit juma’ de cutie pe faţă. Faţa mea şi faţa lor. Blasfemie curată.

Mă rog, cam în felul ăsta a decurs drumul până la intrarea pe Canalul Litcov, unde s-au mai liniştit lucrurile şi valurile. Şi fundurile noastre au zis mersi că nu mai sunt valuri. Ţopăiam pe banchete de ziceai că suntem la o “Hava nagila” în mijloc de nuntă. După ce-am ajuns la locul de campare, Neuronul s-a apucat de organizare (ca de obicei). Am pus cortul pentru dormit elefănţeii (cu izoprene şi saci de dormit), am pus cortul pentru bagaje şi scule, am adunat lemne de foc, am făcut şi vatra pentru foc. Apoi mi-am pus şi eu lansetele în apă.

Când am terminat cu lansetele, s-a schimbat vântul şi a pornit să bată în spume şi aici. Şi a bătut până s-a pornit ploaia, moment în care am decis să ne retragem în cort, pentru că oricum se înserase, apa era agitată şi nici gând să mai vedem vreo trăsătură de peştiuc.

Bun. Ne-am fi băgat noi în cort, numa’ că nu mai aveam cort. Din grabă, am uitat să bat cuiele de ancorare. Treaba e că nu era cortul. După frecuşul jen, am scos bagajele din cortul cel mic, iar eu am făcut planton lângă lansete până dimineaţa. Şi ud şi cu gândul că tre’ să cumpăr cort de trei persoane, dublu şi dotat cu saci de dormit şi izoprene. Praf în buzunarul meu ca-n Sahara la mijloc de zi.

A trecut noaptea şi-a venit dimineaţa. Eu ud ca toţi maratoniştii la linia de sosire. Şi la crăcănatul de zi, m-am uitat în locul unde era cortul ăl mare. Era juma’ copac prăvalit acolo. Oricum, am găsit şi cortul. Era la f’o sută de metri de noi.  Uitasem de fapt să închid fermoarul de la intrare. Fiind tip iglu, s-a umflat şi-a zburat. Bine c-a zburat, altfel exista posibilitatea să nu vă mai plictisesc io p-acilişa!

Hai v-am pupat şi să aveţi un început de săptămână extra de excelent!