Ca să nu existe urme de răzvrătire (se mai întâmplă la ucenici) am decis să-i fac cadoul de mai jos:

Cu ocazia asta, transmit virtual un “mersi mo Spanac“, căci de la el am achiziţionat minunăţia asta!

Ehh, acestea fiind scrise, înapoi la muncă!

PS Ca să nu existe comentarii, pachetul de tiutiun a făcut parte din trusa de măsurare nicicum nu s-a dat cadou! Cristal, da?

Nu c-aş fi fost plecat cine ştie unde, atât doar că n-avusai timp nici să fac o slujbă de primenire a blogului( adicătelea un h’update de blogroll şi alte h’alea).Mno, până una alta, cică au fost alegeri. Alegeri d-alea cu voturi! În afară de faptul că plecară “ai lor” şi veniră “ai lor”, sunt uimit să văd că anume partid “pipididi” iese cu f’o zece procente(o fi de vină canicula?). Nu discutăm politichie pe blog, dar mie îmi dă cu virgulă chestia asta. Cre’că noi ca naţie ne tâmpim tot mai mult pe zi ce trece. Mă rog, îmi place să dau vina pe căldură în treaba asta, deşi a manipula o masă(de oameni, nu d-aia de lemn) a început să devină din ce în ce mai uşor.

Eh, să mă-ntorc la h’odoarele mele jidăneşti şi să vă spun că ieri, al meu niepot neuronal a făcut taman un an. Să-mi trăiască şi să fie sănătos.

Acu’ vă las pe voi să spuneţi ce cadou mi-a trecut mie prin sinapsele proprii şi personale să-i iau. În orice caz, mâine bag pozNa pe blog!

Orşcum, ieri am avut o dilemă. Acu’ f’o câţiva ani, anume la nunta sor-mii, al meu cumnat a  fost nevoit să cotizeze c-o sticlă de vin vechi(din cauză că i-am şterpelit mireasa). Care vin vechi s-a învechit şi mai tare o dată cu trecere unor număr de ani. Acu’ sticla aia a ajuns la vreo 20(douăzeci da?) primăveri tomnatice. La momentul respectiv, am promis că acea sticlă de vin se va desface la botezul nepotului. Ceea ce n-am făcut, pentru că jidanul din mine n-a putut să conceapă să împartă o sticlă de vin la vreo 30 de inşi însetaţi ca după o plimbare prin Sahara la ceas de amiază. Prin urmare am amânat golirea sticloanţei pricinoase până la o dată nedeterminată. Şi totuşi, aseară nu m-am îndurat să iau sticla după mine.

De băut, n-am s-o beau singur pentru că am promis c-o golesc împreună cu al meu cumnat.

Dilema rămâne. S-o iau la următoare reuniune de familie?

Aia e!

-Dacă-i baiu’ aşa mare, atunci vorbă să fie că vin!

-’aide vino, că ai şi bere la rece de glojgăit cu al tău cumnat!Apoi când sorela îmi zice că-i bere la rece şi mai ales că e vorba de calculatoare şi reţele cu fire sau fără fire, io am zbor întins ca cioroiu’ ouat lângă aeroport. Mai ales că îmi văz şi niepotul neuronal.

No, ajung la ei şi îmi pun mâinile în cap. Se vede treaba că ăst niepot al meu de aproape 10 luni o să se facă injiner ceva. Altfel nu văd afinitatea lui pentru cabluri şi mai ales pentru ordinea pe care o face prin ele. Ca un injiner matur şi absolvent de Politehnică  le aranjează. Şi mă apuc să mufez şi să cuplez ce era deranjat.

-Auzi, să nu mai pui routerul ăla vechi!

-Da’ ce-are, că nu-i ars încă şi mai duce ceva timp!

-Îţi vine cumnatu’ acum cu altul nou şi wireless, că mi-am luat ceva telefon diştept!

A venit cumnatul cu scula cea nouă, am instalat jucăria şi i-am făcut ceva teste să fie totul în ordine. Măcar până plec eu să stea toate firele şi mufele la locul lor.

După ce-am terminat de făcut manţocăriile astea, m-am pus la ceva berule cu al meu cumnat. Din vorbă-n bere, îi pun întrebarea de baraj:

-Da’ ce-ţi veni să-şi ieie sorela tilifon diştept?

-Înseamna că nu ştii cum bea niepotu’-tău ceaiul!

-Adică?

-Se ia telefon cu taste cauciucate, se introduce de două-trei ori în cana plină cu ceiuţ, după care se suge bine-bine de  lichid!

-Ahaa!

De aici am tras concluzia că noi, ăştia mai bătrâiori o ţâră, nu mai ştim cum se bea şi cum se face ceaiul!

Adevărul e că ceaiul tre’ să aive gust de ceva condensatori, taste, difuzor şi musai măcar un microprocesor. De altfel, d-aia suntem în epoca vitezei!

Hai v-am pupat!

Mno, deunăzi m-am aflat în mare preumblare prin oraşul din care se dă ora exactă (da Gropare, de la mine din oraş se dă ora exactă!) şi-am zis să trec o tură pe la a mea soră. Care deţine în dotare mare cumnat al meu pescătoresc (Robertino, să ştii că sor-mea nu-i a ta, tu eşti al ei!) şi la care io ţin foarte tare. Mult ţin la el din cauză că îi şi el sub pantof de Doamna Sor-mea.

Mă, nu ştiu cum să vă spun, dar al meu cumnat a fost plecat la pescuit exact atunci când am zis şi io să văd ce mai e pe la ei prin cartier (ce-a prins, e altă poveste mincinoasă).

Cum spuneam, am ajuns în cartierul ţinător de nepot neuronal şî-am parcat torţionara Ţestoasă în faţa blocului lor. Moo lume, vă jur că nepotu’ Eduard  Primul din Neam parcă a ştiut că i-a venit unchiul în vizită cu mâna goală! I se auzeau plămânii urlători din străfundul corzilor vocale că până şi clopotele de la biserica orto-cato-advento-greco-budo-musulmano de lângă casa cumnătărească au părut sonerii ale telefonului meu când îi pe silent.

Ehh, dacă am auzit asemenea plămâni am concluzionat că niepotu-meu o să fie mare campion la snorkeling când o creşte mare. Că d-asta îl tot bat la cap pe al meu cumnat să-l scoatem p-ăsta mic la soare, plajă şi pescuit cât mai curând. Să se înveţe cu apa, peştele şi râma de mic copchil. Cu restul l-oi învăţa io când şi-o vede râma în ac aşa cum trebe!

Hai v-am pupat mo!