Se presupune că totul ar trebui să înceapă liniştit, dar pentru că a mea Fiară are un cult al curăţeniei pe care l-ar duce până la pierderea părului meu de pe cap, sâmbătă am fost trecut prin patimile curăţeniei (io-s trecut prin patimile astea în fiecare sâmbătă a săptămânii) mai ceva ca sclavii din “Coliba unchiului Tom”.  Ei bine, anul ăsta n-am avut de trecut şi prin furcile caudine ale statului în bucătărie. Nu, anul ăsta am fost salvat de a mea soacră (ce nu face o mamă pentru fiica ei?)!

Mno, sâmbătă seara am trecut pe la familia socrărească să ne luăm “bucatele tradiţionale” – am vrut musai să bag expresia asta în articol- tăt felul de bucătăreli din carne de porc, care se ştie că-i cea mai bună legumă. Pe lângă sarmale şi fripturi am luat şi vestitele ouă roşii, acest laitmotiv al Sărbătorilor Pascale. Io am o suferinţă în ceea ce priveşte ouăle roşii, asta de pe când eram copchil la a mea bunică oltenească: mie să nu-mi spargă nimeni oul roş că mă crizez, da?

Eh, pe la miezul nopţii am ciocnit un ou cu a mea Fiară. Şi-am fost învins!

Şi dacă-i răzbel,  eu ştiu că-n răzbel totul e permis!

Aşa că, după ce Fiara s-a băgăt în scutece, am tras o fugă la bucătărie sub pretext că beau un tutun înainte de culcare. Ce puteam face eu? Am ciocnit toate ouăle pân-a rămas unul întreg. EL Oul suprem! Deci cu oul ăsta puteam sparge până şi seiful BNR-ului când e plin de praf aurit! Oul ăsta era un fel de ou al lui Peter Carl Fabergé!

Şi mi-am zis în barbă: să te văd mâine la ciocneală, Doamnă Neuron!

Acu ziceţi voi ce faţă a făcut Doamna mea dumincă dimineaţa!

Vă zic io: nepreţuită! Şi s-a convins şi de data asta cu cine s-a luat!

Hai v-am pupat şi bine venirăţi p-aci!

Într-un final, când începusem să sinapsez mai ceva ca un motor Porsche la turaţie maximă pe bancul de probe, am văzut ceva butic retras pe colţul unui bloc. Aici tre’ să găsesc, mi-am zis.

Am intrat, am dat bineţe c-aşa-i politicos, şi i-am zis doamnei de după tejghea:

- Doamnă, bag de seamă ca lumea trăieşte sănătos în cartierul dumneavoastră!

- Da’ de ce?

- De la Potcoava caut o pungă de zahăr şi nu găsesc! Înseamnă că oamenii de prin zonă folosesc miere sau aspartam pentru îndulcit diverse.

- Ei na! N-aţi găsit pe nicăieri? Înseamnă că iar îl scumpeşte. E conşpiraţie, dă-i draqu!

La aceste cutremurătoare cuvinte mi-am luat zahărul,  am plătit, am mulţumit şi am plecat. Însemnă că după conşpiraţia ouălor, e rândul zahărului!

E clar, începe marea ordine mondială.

Hai v-am pupat!

Cică scumpiră ăştia ouăle.Tragedie vere, că nici nu prea se găsesc. Că ălea care se găsesc nu sunt eco. De parcă ştie cineva cum crescură găinile la cooperativă.

Uăi, parcă sportul naţional al românilor era oina. Ştiu că s-aseamănă la nume cu ouăle, da’ oina n-are nici o legătură cu halitul de ouă. Unde fu ascunsă pofta asta aşa de mare pentru ouă io nu pot ca să ştiu!

Da’ treaba mare e că nu mai e mult pân-la Paşte şi atunci o să roşească fomeile ouăle bărbaţilor care nu fură în stare să găsească ouă. Să pună şi ele ca gospodinele măcar un ou roşu tradiţional pe tradiţionala masă gospodărescă, îmbeluşugată şi plină de bunătăţi.

Domnii de la teveu, lăsaţi-o dracu mai moale că deja cotcodăceşte. Sau măcăne, că şi raţele sunt ouătoare. Nu cumva la domniile voastre acasă se mănâncă zilnic ouă cu cofragul?

PS: Băsescu şi Boc au vină că scumpiră ouăle! De fapt, cre’că alţii fură cu ouăle (pare-mi-se că unu’ Năstase “Ce se-ntâmplă!”, da’ astea-s vorbe). Hai vă pupai şi plecai la cooperativa mea!