Mno, azi, ca să nu pic în aceiaşi cursă, mi-am tras în copănele bocănceii de cursă lungă.

Boon. Am ajuns la maşină, am pornit-o şi m-am apucat să şterg un pic geamurile deoarece Bucureştiul este un oraş curat şi lipsit de praf (în curând ajungem ca şi chinezii cu capitala). Am dat cu racleta aia de cauciuc pe lunetă şi pe geamurile laterale dar în momentul în care am început să şterg parbrizul maşina a luat-o uşurel la vale. Peste piciorul meu. Pentru că am un reflex idiot şi nu trag frâna de mână pe timp de iarnă.

Urmările nu sunt grave, dar am ajuns la o concluzie: când forţa de apăsare pe racleta ce şterge parbrizul depăşeşte valoarea frecării anvelopei cu solul, doare.

Zi faină!

Nimic mai simplu în cazurile normale. Adicătelea: deschizi atelajul, dai cheie, porneşti încălzirea+dezaburirea şi ce alte alea mai sunt pe acolo. După care îţi muţi fizicul în ger, bagi mănuşile în mâini şi începi să dai cu racleta pe geamuri.

Dar nu în cazul meu. Nu. La mine lucrurile trebuie să fie complicate. Io tre’ să caut maşina în parcare (pentru că n-am idee unde a lăsat-o Fiara), după care să văd că din cauză de ger mi s-a stricat încuietoarea portbagajului. La ce bun să deschid portbagajul? Pentru că am fost un “jeniu” şi-am lăsat racleta şi mănuşile în portbagaj. Prin urmare am pornit atelajul, am spart o carcasa de “sidiu” şi cu asta am curăţat geamul cât să pot pleca din parcare.

Mno!

Zi călduroasă!