Se presupune că totul ar trebui să înceapă liniştit, dar pentru că a mea Fiară are un cult al curăţeniei pe care l-ar duce până la pierderea părului meu de pe cap, sâmbătă am fost trecut prin patimile curăţeniei (io-s trecut prin patimile astea în fiecare sâmbătă a săptămânii) mai ceva ca sclavii din “Coliba unchiului Tom”.  Ei bine, anul ăsta n-am avut de trecut şi prin furcile caudine ale statului în bucătărie. Nu, anul ăsta am fost salvat de a mea soacră (ce nu face o mamă pentru fiica ei?)!

Mno, sâmbătă seara am trecut pe la familia socrărească să ne luăm “bucatele tradiţionale” – am vrut musai să bag expresia asta în articol- tăt felul de bucătăreli din carne de porc, care se ştie că-i cea mai bună legumă. Pe lângă sarmale şi fripturi am luat şi vestitele ouă roşii, acest laitmotiv al Sărbătorilor Pascale. Io am o suferinţă în ceea ce priveşte ouăle roşii, asta de pe când eram copchil la a mea bunică oltenească: mie să nu-mi spargă nimeni oul roş că mă crizez, da?

Eh, pe la miezul nopţii am ciocnit un ou cu a mea Fiară. Şi-am fost învins!

Şi dacă-i răzbel,  eu ştiu că-n răzbel totul e permis!

Aşa că, după ce Fiara s-a băgăt în scutece, am tras o fugă la bucătărie sub pretext că beau un tutun înainte de culcare. Ce puteam face eu? Am ciocnit toate ouăle pân-a rămas unul întreg. EL Oul suprem! Deci cu oul ăsta puteam sparge până şi seiful BNR-ului când e plin de praf aurit! Oul ăsta era un fel de ou al lui Peter Carl Fabergé!

Şi mi-am zis în barbă: să te văd mâine la ciocneală, Doamnă Neuron!

Acu ziceţi voi ce faţă a făcut Doamna mea dumincă dimineaţa!

Vă zic io: nepreţuită! Şi s-a convins şi de data asta cu cine s-a luat!

Hai v-am pupat şi bine venirăţi p-aci!