Bunăoară, se ia spre distilare al meu caz: sunt romantic şi fac gesturi romantice mai ceva ca un cui ruginit în talpa unui şofer de cursă lungă. Ce-are a face cuiul, şoferul şi romantismul? Exact!

Mno, sâmbătă m-am trezit io anşea cu mare chef de a fi un Geims Bond d-ăla din filme, cu mic dejunuri la pat şi drăgălăşenii cu pufoşenii de miţipufuri franjurate. Mă apucai la bucătărie să croiesc pentru Fiară o masă copioasă formată din iaurt, fructe tocate şi biscuiţi mărunţiţi, totul amestecat într-un castronel pictat cu floricele multe şi frumoase precum şi viu colorate. Alăturea zic să pun şi de-o cană de cafea (categoria strong, că-i dimineaţă şi toată lumea ştie că dimineaţa cafeaua îi musai să fie tare ca să-ţi meargă toată energia zen şi fengşui cum trebuie).

Le făcui. Dădeau bine pe tăviţă. Atât numa’ că la cafeaua aia îi lipsea ceva ornament pe deasupra, c-aşa am văzut io in filme si prin cârciumile pe unde-am bântuit. Bon. Zbat ceva spumă de lapte (îi un ţucumbăr la psudoespresorul ăla de cafea ce face spumă din zamă de lăptic prospăt procurat acu’ 3 zile din supermarşeu), o bibistrocesc pe deasupra cafelei şi zic să presar şi ceva prafuri colorate de dragul artei. Bag nasu-n dulapurile suspendate de mâna mea proprie şi personală ( şi-mi dădui seama că-s puse cam sus dar na, e prea târziu acu’) şi caut o cutie de ness despre care ştiam c-am luat-o astă vară.

Buei, şoc şi perplexitate:

Tare ca piatra şi negru precum cărbunele din mină:

Ete şi termen de expirare:

Deci cu nessul ăsta nu-i de joacă.

Prin urmare am preşarat nişte pudră de cacao.

Acu’, şocul meu în privinţa ness-ului a fost minim dar să vezi faţa Fiarei când i-am servit tava! Maximă stupoare precum şi logica întrebare: ai făcut ceva nasol şi cu stricăciuni majore?!

PS Castronelul ăla pictat cu floricele multe şi frumoase precum şi viu colorate e de fapt o strachină, dar aşa-s io romantic de fel, că doară n-am inventat coada la cireaşă!.

Mno, căci fi’n'că a fost Ziua Femeii zilele trecute, am zis să-i fac o surpriză Fiarei. Am făcut ceva căutări arheologice prin nişte cutii/cutiuţe/cutioaie de unde am extras anume lumânărele parfumate şi am dat fuga la cadă. Mă rog, atunci când mă apucă pe mine treburi d-astea sigur se întâmplă câte ceva. Drept urmare, în momentul în care am dat drumul la apa caldă a început să curgă ceva lichid de-o culoare bleah. A trecut şi momentul ăsta urât.

Boon. Am băgat o nouă căutare după ceva care să facă spumă în cada plină cu apă. Am găsit şi d-asta. Acu’ problema mea a fost că-n manualul de utilizare al sticloanţei inscripţionată pompos “spumă de baie” nu scria nimic despre cantitate de maglavais folosită/ cantitate de apă (nu, n-am folosit tirbuşonul ca să deschid sticloanţa asta). Prin urmare, făcând o extrapolare combinată cu două derivate, am turnat cam juma’ din lichidul conţinut de recipient. Am băgăt io mâna în apă să încerc să fac clabuci, numa’ că nexam clăbuci/spume sau d-astea.

Mo, ce fac acu’ pen’că nu ies spume? Nu de alta, dar io altă cadă cu apă nu mai umplu! Se prinde Fiara de figură şi nu-mi mai iese “pasenţa”!

Jbang! Idee! Fug la dulapul cu scule, iau bormaşina (tocmai îi schimbasem cărbunii, fac şi probă cu ocazia asta) iau şi cu telul  de bucătărie (pe care am vrut io să-l folosesc când am făcut nişte mortar) şi mă strecor spre baie. Montez totul, bag obiectul zbârnăitor în priză şi-i dau forjă.

Mo, a făcut drăcovenia aia o spumă de juma’ de metru. Spumă-n cadă dar şi spumă peste tot. Abia mă mai vedeam din clăbuci.

Apare şi Doamna mea în cadrul uşii: Este lăudabil gestul tău! Sunt curioasă unde ai găsit spumantul… pentru că eu n-am mai cumpărat!

Eu, ţanţoş: Era o sticlă plină, cred că ai uitat …

Fiara: Eu nu uit. Iar sticla aia pe care o ţii acum în mână conţine săpun lichid de-o calitate îndoielnică. M-ai rugat să-ţi pun într-un recipient că să ai la maşină. Şi totuşi, e lăudabil c-ai încercat ceva romantic. Dar ca de obicei ţie îţi dă cu virgulă în chestiunile romantice!

Mno…