No, mi-am aprins luleaua şi-am deschis geamul. Mă lume, atunci a început halimaiul.

Şi mi-au venit dracii nervoşi din golul stomacului (că eu de acolo încep să ma enervez) şi i-am zis să se care. Unde ştie ea, cum ştie şi cum vrea ea. Eu n-o mai vreau. Că m-am săturat de ea şi de fiţele ei ca de mere d-alea acre. De-o lună îmi mănâncă şi dimineţile şi serile. Uneori şi zilele. Am îngheţat şi-am dat la lopată pentru ea într-o lună cât am dat în toată viaţa. Din cauză ei a trebuit să fac şi cheltuială în plus, să pun şi alte cauciucuri la maşină.

S-a lăsat aşa o linişte… apăsătoare, grea. Ea n-a zis nimic. Cred că s-a simţit un pic vinovată, dar nu-mi pasă. Dacă am zis să plece, păi să plece. Şi cred că zilele astea îşi va face bagajele, o să-şi ia ce-i al ei şi o să plece.

Că eu aştept pe altcineva. Vreau altceva.

Eu o vreau pe primăvară. M-am săturat de iarnă. Că de iarnă am vorbit până acu’, mo!

Nu mai pot să-mi beau un tutun liniştit că-mi îngheaţă sufletul din cauza iernii.

Hai v-am pupat!