Ieri am văzut chestia asta pe “Cartea cu feţe”:

[Sursa]

Mno, când am văzut imaginea cu pricina, aşa m-a bufnit un râs… da’ râs d-ăla sănătos, cum numa’ la filmele cu Stan şi Bran te apucă.

Să vă povestesc despre ce mi-a adus aminte pozNa!

Acu’ f’o câţiva ani, mă roagă al meu şef să merg la o biserică din cartier şi să instalez un sistem de alarmă, mai ales că io am experienţă mare cu d-astea. Aşa a zis el, pentru că m-a văzut că ştiu să desfac un calculator şi mai ales, pot să schimb nişte plăci de reţea. Mi-am zis că n-o fi mare lucru, mai ales că pot aplica metoda RTFM, metodă care nu dă greş.

No, trecând peste faptul că era prima mea experienţă de gen, primul loc unde-am căutat magazine a fost prietenul Goagăl, de unde am şi luat adresa primului din listă. M-am prezentat la cooperativa care comercializa sisteme d-astea. Îi explic omului de acolo despre ce e vorba, omu’ îşi face două-trei cruci (sistem de alarmă în biserică? şi-l instalezi tu? pentru prima oară?) şi îmi pune în braţe toate sculele de care aveam nevoie. Dau cu banu’-n tejghea şi plec în treaba mea.

Ajung ca vai de mine la biserică, plin de apă şi alte lichide rezultate din cauză de transpiraţie (nu-i uşor să cari în spate f’o 100 metri liniari de cablu, senzori, centrală, tastaură şi sirenă), las tot bagajul lângă altar şi ies afară, mai la lumină, să citesc manualul pricinoasei.

Acu’, tre’ să vă spun că pe vremea aia manualele erau traduse din chineză în engleza de Delta Dunării. Adicătelea, în loc să scrie acolo “turn-on jumper”, era scris “tun-o upper”, prin urmare vă daţi seama ce-am înţeles io. Ehhh, zic, ce draq o fi aşa greu?!

Ei bine, n-a fost chiar aşa de greu. A fost la limita imposibilului. Plus de asta, din cauza faptului că a trebuit să înşir metri de cablu şi să fac toate legăturile, mă luase o sete vecină cu leşinul. Aşa că am băut aproape toată aghiasma care mai rămăsese p-acolo.

Trecând peste paşii legaţi de toată treaba asta, a venit momentul testării sistemului. Cu ocazia asta, a venit şi al meu şef să vadă lucrarea. Am armat jucăria, l-am pus pe om să intre în pronaos şi am aşteptat să urle răgălia. N-a urlat! Îmi arăta mie că se mişcă ceva, da’ nu urla sirena aia nici dacă dădeai cu pietre în ea. Aşa că m-am urcat pe scară să văd de ce nu merge agregatul(sirena era musai s-o montez afară, să audă lumea în caz de ceva). Căţărat acolo, la f’o doi metri, m-am apucat să şurubăresc, moment în care al meu şef strigă spre mine:

- Ui’ bă ce păsărică!

Era bună. Bună rău! Dar tot atunci când m-am întors să văd minunea, cred că am atins ceva cu pârdalnica de şurubelniţă, c-a pornit nemernica de sirenă să urle. Şi eu să pic spre pământ, conform cu regulile gravitaţiei. Aşa că m-am ales c-o durere de cap (e deranj mare cu urletul ăla de alarmă, scoală şi sfinţii pictaţi în naos) şi c-o durere în părţile moi ale corpului.

D-aia zic io: atenţie la neatenţie!

Hai s-aveţi o zi excelentă!

PS Sistemul merge şi-n ziua de azi! De vină pentru defect era faptul că lăsasem timp de armare de aproape un minut!

]]> https://www.neuronul.eu/atentie-la-pasarici.html/feed 6