Mno, vin dimineaţa chiaun de cap din cauză de diverse, adunate şi de pe la muncă şi de prin spitale, şi mă aşez cu mama la o discuţie principială şi filosofică de jenul: grija măselelor, abia aştept să termin aici că-s nespălat de vr’o două zile.

Cu ochii plutind aiurea prin salonul spitalului, văd un gândac de bucătarie care intra într-o priză.  Îi zic maică-mii : uite panarama aia de gândac ce poa’ să se plimbe prin priză!

Trec alte minute de conversaţie, la care mama zice: bag de seamă că gândacul ăla pe care l-ai văzut tu a intrat la coafor!

Zic: Da’ de ce?

Zice: A intrat maro în priză şi acu’ iese alb la culoare, în mod sigur s-a vopsit!

PS Fiara mea a plecat c-un gândac în poşetă!

Dracu’ s-o ieie de politică şi de politicieni! Am zis!

Dar stau şi mă uit la damblagii ăştia care tăt latră pe la diverse posturi de “televiziune” şi care nu mai ştiu cum draq să facă lucrările astfel încât să pice ei bine. Aud acum că ar fi bine ca cei care sunt în afara ţării (şi care, între noi fie vorba, au adus jde’mii de euro şi alte valute în ţară) să nu mai fie incluşi pe listele de votare. Pentru că nu stau în România. Da’ ăia de bine au plecat mo pe meleaguri străineze?

Mo, asta seamănă cu ce păţii io acum ceva zile în urmă la Ploieşti. Să vă dezvolt situaţia!

Prin prisma unor necazuri (care au dus şi la pauza asta mare dintre articole, căci nu din lene n-am mai scris) am ajuns la anume “Spitalul Judeţean Prahova”, localizat în municipiul Ploieşti. Mno, despre doctori n-am ce zice. Îs buni, deşi, după cum am stat de vorba cu unul dintre ei, e cam greu să faci din rahat bici care să facă şi poc. Şi se face vere că al meu tată are nevoie mare de ceva transfuzie de sânge, care transfuzie nu poate avea loc decât dacă mă reped io şi încă un prekin/membru al familiei/ etc. până la centrul de donat sânge. Nima’ nu ştia unde era centrul ăsta, noroc cu gps-ul telefonului.

Mi-am luat mama de h’aripă şi m-am înfipt în centrul ăla de donare. Stupoare mo! Zice damozela de acolo că nu pot dona sânge pentru că n-am buletin de Prahova. Nici io şi nici mama din dotare.

Deci în România poţi dona sânge numa’ dacă eşti d-al casei.

În fine, am rezolvat totul (şi ţin să precizez că nu prin intermediul şpăgii), şi ajungem la concluzia următoare: dacă avem NOI nevoie, e bun şi al dumneavoastră (votul sau sângele)!

PS Până nu m-am lovit de nişte treburi, nu am avut mare ştiinţă despre ce-i în spitalele româneşti. Dar acu’ zic şi io, nu era mai bine ca de banii ăia de sunt donaţi pentru catedrala spoirii neamului, să facem ceva prin spitale?

Hai v-am pupat şi bine vă găsâii sănătoşi!

PSS Din mare cauză de viteză, şi din nervi de aducere aminte, am omis să spun că tata nu putea primi sânge dacă nu veneai cu o foaie cu draq ştie ce timbru şi ştampilă pe ea cum că pentru bolnavul respectiv au donat două persoane!