Încep să cred că e o conspiraţie împotriva mea şi a beţelor mele. De trei săptămâni scot undiţele din husă, le curăţ şî apoi le bag la loc. Am făcut câteva linii cu gută de diverse grosimi, am verficat şi paraverificat legăturile acelor, am uns cu ulei plutele (nu era necesar, dar am zis şi eu să fac ceva ieşit din tipare). Mno, cum dă un pic de căldură şi soarele îmi gâdilă simţurile pescăreşti, cum vine un cod de vijelii sau ploi sau mai ştiu eu. Nu-i corect!

Clar e conspiraţie, pentru că anul ăsta n-am reuşit să ajung nici la copcărit.

Ufff, şi prohibiţia îşi intră în drepturi pe 8 aprilie…

Să aveţi o zi frumoasă!

[Sursa foto]

Acu’ e musai să vă explic ce-am făcut în uichendul ăsta. Fusai la moşie, la ţară!

Ca orice muritor de rând care pleacă la ţară, e neapărat necesar să plec încărcat ca un şifonier de Doamnă. Am băgat în maşină de toate, începând de la geamuri termopan şi  terminând cu mufe şi cabluri UTP. Totul a culminat cu legarea unei rame termopan pe portbagajul pe care l-am instalat vineri noapte deasupra Ţestoasei din dotare.

Mo, am plecat sâmbătă dimineaţa cu un pic de grijă din cauza ramei ăleia de deasupra maşinii (nu mârâiţi, că Loganu’-i maşină, da?). Am legat-o în fel şi chip, dar stresul că ar putea zbura de acolo cu tot cu ceva din maşină nu mi-a dat pace pentru că am mai trecut printr-o experienţă aproximativ asemănătoare.

Se face că acum vreo trei ani am hotărât să trag o fugă în Deltă cu Elefănţeii de la cooperativă. De data asta am hotărât să plecăm noaptea, la o oră imposibil de suportat de neuronul meu. Mă rog, am tras de mine, mi-am făcut bagajul (bagajul de pescuit în Deltă îi gata făcut, reînnoiesc doar pasta şi periuţa de dinţi) , am pregătit un termos de cafea şi m-am prezentat la cooperativă.

A venit şi Elefantul Şef şi am început să încărcăm bagajele în maşină(maşină mare, tracţiuni pe tăte roţile, firmă din trei litere cu extensie de necunoscută matematică). Acu’ zice El Jupâno să stăm mai comozi în maşină, că-i drumul lung (de parcă era prima oară când mergeam), prin urmare să legăm husele cu lansete pe portbagajul maşinii. Mno, a văzut că eu am cam strâmbat din nas şi a luat misiunea asupra lui. A legat o husă pe-o parte şi una pe-o parte. Din punct de vedere al comodităţii a fost bine cam până la Drajna. Acolo ne oprisem la un pauz de cafea şi-un tiutiun.

V-am zis c-a fost bine până acolo pentru că în momentul în care am coborât din maşină am observat lipsa lansetelor. Toate lansetele, vreo cinş’pe bucăţi, numai una şi-una din carboane, cu mulinete în ţşpe rulmenţi, şi vreo două undiţe tot carbonate se făcuseră nevăzute. Da mo, le legase atât de bine încât le-am pierdut. Feţele noastre la momentul ăla… făr-de preţ!

De ajuns am ajuns la Deltă şi-am şi pescuit pentru că ne-am oprit la Tulcea şi-am aşteptat să se deschidă magazinele cu scule pescuitoare. Nişte scule bombe, dar na…

Aia e şi-aşa păţâi, da’ de-atunci, când e vorba să car ceva pe portbagajul unei maşini, stau cam cu inima îndoită!

PS Io ajunsai bine cu rama la ţară, dar stresat!