Având ca muze pe Nârţoagă şi pe UnPorc cu postări despre delegaţii şi drumeţii în interes de serviciu prin ţări străine, mi-am adus aminte de vremurile când făceam bişniţă delegaţii la vecinii bulgari.

Asta se întâmpla prin 1998-2000, în plin avânt în domeniul afaceristic al subsemnatului. Descoperisem şi eu că pot face un ban în plus cumpărând ieftin de la bulgari şi vânzând scump la craioveni.

Cu alte cuvinte făceam trafic comerţ cu ţigări, whiskey, suc praf la plic, bomboane agricole sau ce găseam vandabil şi cu profit maxim pentru mine.

Şi plec într-o dimineaţă de iarnă cu Personalul (trenu’)  de la Craiova spre capul de linie Calafat croit să fac bani buni în tura asta. Pe tren a fost fain, frig şi pustiu. Am ajuns în Vama oltenească, am dat paşaportul vamaiotului să-l ştampileze de ieşire din ţară şi m-am introdus pe bacul românesc. Bacul ăsta românesc era un fel de cadă plutitoare, spre deosebire de “Prinţesa Dunării” cu care se mândreau vecinii bulgari. Ca şi comparaţie, gândiţi-vă la o remorcă  plutitoare de tractor (cu cabină) şi comparaţi cu Queen Mary 2- e exagerată comparaţia, dar vă daţi seama la ce mă refer. Eu am zis mersi că pluteşte chiar dacă îmi dădea emoţii când bătea vântul un pic mai tare.

Am ajuns la prekinii bulgari, am beut nişte tutun până când mi-au tras şi aia ştampilă de intrare în ţara lor, după care am tăiat-o cu taxiul până la en-gros-ul ăstora. În en-gros, lume grămadă cu ochii pe tot felul de manţocării, eu cu ochii după ale mele, trecea timpul de numa numa. Mi-am găsit marfa, m-am negociat (că d-aia zic ăştia că-s jidan, că la vremea aia eram vopsit roş-portocaliu la păr şi mă negociam mai rău ca Samson- bătrânul evreu, nu ca acum), am dat banul omului şi am tăiat-o spre taraba cu mici şi bere. Aveau ăştia nişte mici  mari de ziceai că-s ştiuleţi de porumb! Buni micii, proastă berea.

După ce mi-am pus burta la cale am tăiat-o la Vamă, să prind Prinţesa, că nu mai aveam chef de mers cu  panarama aia de cădiţă. Planul meu a fost bun, numai că planul bulgarilor n-a coincis cu al meu. Se pornise vântul cam tare pe Dunare şi ăştia n-au mai dat voie bac-ului să plece. Nu-i bai, zic!

Mdea, n-ar fi fost dacă nu se lua şi curentul (nici ei nu-s mai fericiţi ca noi). Şi s-a făcut un frig în sala aia de-ţi venea sa plângi cu vorbe. Noroc c-am tras o fugă până-n Duty Free, am localizat o sticlă de Metaxxa şi-am revenit să păzesc vama ăstora.

Toată  tevatura asta a durat cam până pe la 4 după-amiaza când începuse deja să se întunece. În fine, au anunţat bulgarii că se poate circula pe Dunare, deci fuga marş la bac. Mo, în toată îmbulzeala şi agitaţia aia (că doar nu credeaţi că eram singurul bişniţar comerciant?) n-am mai trecut pe la birăul de pus ştampila de ieşire din Bulgaria. Am tăiat-o fuga spre bac ca să-mi găsesc locşor bun lângă bar. Nici acum nu ştiu cum s-a uitat nea vamaiotul lor pe paşaportul meu când am urcat pe bac. Probabil că văzând bancnota de 5 mărci băgată-n el, nu s-a mai uitat şi la viză.

De vis pe bacul bulgarilor, aşezat la bar şi golind sticla de Metaxxa (am luat şi un suc de la bar, că altfel mă lua barmanul ăla la goană). Câr mâr pâr, am ajuns în vamă la noi, am descărcat marfa iute-iute şi cu alte 5 mărci în paşaport m-am prezentat la vamaiotul nostru oltenesc. Care a avut acelaşi reflex de a se uita după viză ca şi omologul său bulgar. A luat ţechinii, a pus ştampila de intrare în ţară şi valea.

Am fugit grămadă la gară, am prins trenul, am dat şpagă la naş şi am tras somnic până la Craiova (mă luase bine de ochi coniacul ăla).

Întrebarea e următoarea: io-s rămas între graniţe sau cum se numeşte când ieşi din România, intri in Bulgaria, nu ieşi din Bulgaria dar intri în România?

Later edit: dacă vă întrebaţi de profitul realizat, n-a fost rău dar nici nu m-am umplut de bani.