Mergeam io anşea de liniştit încât aveai impresia că-s un pic fumat. Numa’ ce mă opreşte un nene din demersul meu de a conecta realităţile virtuale la universurile paralele existente:

- Nu vă supăraţi, mă puteţi ajuta să ajung acasă?

Mo, când sunt deranjat atât de politicos, inima mea se înmoaie precum o ciocolată lăsată pe capota maşinii în mijlocul unei zile din mijlocul unei veri toride precum şi caniculare.

- Ia zi nene, unde vrei să ajungi?

- Io-s din Olt de fel. Şi ca să ajung acas’, tre’ să merg cu trenul.  Da’ nu ştiu cum să ajung la gară!

-  Mno, mergi matale drept în faţă, la primul semafor faci la stânga şi după f’o două sute de metri ajungi la metrou. Cu metroul mergi frumuşel pân’ la gară şi gata.

Trebuie să vă spun că-n tot timpul acestui dialog extrem de politicos omul nostru tuşea într-una şi-şi tot dregea glasul.

- Da’ ce-aţi păţit de tuşiţi aşa?

- Fusai la o chindie acilişa şi mă pusă dracul de mâncai nişte mizilic. Da’ cocoana care făcu mizilicu’ nu-mi spusă şi mie că ale rondele sau ce-or fi fost alea avură înfipte nişte scobitori, anşea, ca să le ţină legate. Io le cam mâncai cu totul, că-mi fu cam foame,  da’ cre’că mi s-a pus una de-a latul.

Zi faină!