Somn dulce şi liniştitor ai la 4 dis-de-dimineaţă. Îl ai, că-i al tău.

Atât că într-o zi anume din an, pe la 4 dimineaţa, eşti trezit cu brutalitate şi pus în faţa unui duş rece, la propriu.

Sincer să fiu, nu ştiu dacă “urătura de Sfântu’ Ion” s-o mai ţine, cert este că în partea de sud a Olteniei nu dispăruse datina asta. S-o dezvălui.

Pe la 3-4 dimineaţa, un grup de indivizi înarmaţi cu o găleată plină cu apă sfinţită (cică) şi cu nişte mănuchiuri de busuioc plecau prin sat la urat. De cu seară se stabilea traseul, pentru că erau vizaţi numai cei cu numele de Ion, Ioan, Ioana şi derivatele.

Boon. S-a bunghit casa cu deţinătorul de Ion în ea, grupul de indivizi intră în curte (nu ştiu cum drac se făcea că nu era nici unul vânat de câini) şi se proptesc în faţa geamurilor. Se începe o răcnet pe 4-5-6 voci (depinde de mulţimea indivizilor) care ar fi trezit şi pe frumoasa adormită din pădurea părăsită:

- Uraaaaaaa, uraaaaaaa, trăiască Sfântu’ Ion!

Răcnetele încetează în momentul în care “Sfântu” îşi face apariţia, dar distracţia nu se termină aici. Urmează o baie în genul celei de jos:

De oţel să fii şi te trezeşti instant când 4-5-6 flomoştoace din busuioc, bine înmuiate în apă (fie ea şi sfinţită), îşi pun ţinta pe tine.

Acestea fiind spuse, Ioni şi Ioane plus Ionele şi Ionei: LA MULŢI ANI!

PS Tac’tu-le, la mulţi ani cu multă sănătate!