Citesc ieri la prekinul Probiu un articol despre respect şi meserii. Omul e bazat în ceea ce scrie şi îi dau dreptate. Îi dau dreptate dar stau şi râd ca un băbălău, pentru că eu am păţit o chestie recent (asta apropo de respect, respectare şi meserie).

În iarnă primesc un telefon scurt la o oră extrem de matinală chiar şi pentru mine, mă echipez în cea mai viteză văzută de la stagiul militar încoace şi plec la o cercetare.

La faţa locului găsesc un paznic/badigard/agent de pază, logic. Ăst badigard, albastru verde la faţă, nu pricepea de ce se uitau toţi la el ca la minunea Φ a lumii.

Îl iau uşurel de umăr şi-l pun să scrie ce s-a întâmplat. Ca să nu intru în toate amănuntele şi măţăraiele întrebărilor, prescurtez:

“- Şefule, îmi făcem rondu’ şi a intrat un uom în curte şi m-a întrebat ce fac. I-am zis că-mi fac tura. Şi mi-a spus că l-a sunat şefu’ meu şi i-a zis să-mi spună să mă duc să mă culc, că e frig afară, e noapte şi nu vine nima’ pe la instituţia noastră. Şi m-am dus şi m-am culcat, că doar omu’ vorbise cu şefu’ şi eu am mare respect pentru şefu’ meu. Respect toate ordinele pe care mi le dă!”

Aşa că agenturile de pază s-a băgat la somnic la indicaţiile unui necunoscut, prin urmare s-a spart un birou în care erau ţinute ceva acte referitoare la împrumuturi C.A.R. Asta, pentru că un agent de pază are mare respect pentru  şeful lui şi respectă directivele date de şef!

Mno, acu’ ziceţi şi voi!