Apoi io mă consider un domn suficient de bine crescut astfel încât să deschid uşa unei doamne/domnişoare,etc. Bine, se mai întâmplă să dau cu bâta-n lac, dar asta rar şi nu din cauză de rea-voinţă ci mai mult din cauză de “ce dracu’ am mo, sunt fumat?”. 

Ieri am ajuns destul de târzior acasă, dar asta numa’ din cauză c-a trebuit să aştept o anume doamnă să-mi aducă un contract (trebuia să-l aducă de dimineaţă, numai că l-a adus pe la 17,30). Mno, ajung la scară, bag mâna personală în paporniţa-rucsac, scot cheile şi dau să-mping cartela-n interfon. În secunda aia, apare din neant o domnişorica la f’o 20 primăveri (zic io, dar era dezvoltată cam ca la 21) şi-mi zice suav :

- Nu vă mai obosiţi, vă deschid eu!

Io acu’ mă apuc să ţin de uşă să intre don’şoara, că doar v-am zis că sunt bine crescut (săr’na lu’ mama şi tata :) ). Ne-am introdus în lift şi-o întreb:

- La ce etaj să fie?

- La ultimul!
Hait, zic! Stă la mine pe palier şi io n-o ştiu! Pen’că tre’ să vă spun că arăta don’şoara într-un mare fel. Zici că avea “tiuningul” introdus în ADN.  Mă rog, gânduri păcătoase!

Ajungem la ultimul etaj, deschid şi ţin uşa liftului să-şi poată extrage şi don’şoara corpul de sirenă (rudă cu zeiţa Atena, cred) şi zice don’şoara:

- Săru’ mâna, s-aveţi o seară plăcută domnule!

Mo, a accentuat atât pe “domnule”, de-a sunat ca şi “tataie”!

Ce dracu’ mă, îs chiar aşa bătrân?!

PS @Fiara: nu mă uitam cu gânduri păcătoase la don’şoară, dar ştii că ce-i frumos imi place şi mie! :) ))