Şi se făcuse sâmbătă de după masă (la propriu). Şi aşa mi se închideau ochii cu gând de visare către ceva plajă particulară şi numa’ a mea plină de nudiste între op’şe şi două’j'de ani încât numai sultanul Baiazid mai putea deţine aşa ceva. No, alunecând în mrajă de vise spurcate, când tocmai ceream o bere rece (ţăran ce sunt, puteam să cer orice cocktail da’ io am vrut bere) de la o domnişorică de pe plaja mea particulară, apăi numa’ ce sună telefonul de serviciu. Aici e vina mea, pentru că sunt defect din fabrică şi nu-mi pun telefonul cooperativist pe mut. Mă rog, am deschis juma’ de ochi şi pentru că n-am recunoscut numărul am dat ton de ocupat şi m-am întors pe plaja mea proprie şi personală. Mno, individul de la celălalt capăt nu s-a lăsat şi peste vreo cinci minute mi-a bruiat din nou nudistele. Bată-te dracii că-mi strici siesta, cine-ai fi tu cu telefonul tău.

Am răspuns. Şi mi-a picat falca. Mă suna “…dzidzi de la Mehedinţi” în legătură cu ceva grâu. Mai precis, voia şi el un “căpău di grâu”- care cunoaşte ce-i ăla, să-mi spună şi mie- , că ştie din sursă sigură că io am şi pot să-i vând. L-am lămurit că io sunt doar moşier cu numele şi nicicum fermier şi prin urmare n-am grâu. Nici pentru el şi nici pentru mine. S-a scuzat omu’ şi ne-am despărţit apelurile telefonice în mod prietenesc.

Partea proastă e că în timpul ăsta mi-au fugit toate nudistele şi mi-a dispărut şi dreptul de proprietate asupra plajei.

PS Nievastă, tu să ştii că de fapt io visam la ceva calculatoare dezbrăcate dezmembrate, dar m-a luat valul mării scrisului şi din cauza asta am scris despre nudiste  între op’şe şi două’j'de ani încât numai sultanul Baiazid mai putea deţine aşa ceva.