Mno, după cum v-am zis ieri, marţi am fost la aniversarea nepotului neuronal. Cu toate că o să aud voci care o să strige că niciodată n-o să vezi un preot/jidan/ţigan care face cadouri de bună voie şi nesilit de nimeni, partea olteanească din mine vă transmite că dacă acel cadou rămâne în familie atunci se aprobă cadorisirea. Claro, da?Mai e cazul să vă spun că îs pescar? Şi bineînţeles că şi al meu cumnat (şi tatăl nepotului meu, ca să nu încurcăm iţele) e mult mai pescar decât mine. De aceea, în urma unei şedinţe fulger am trasat linia de urmat a nepotului: o să-şi facă ucenicia într-ale pescuitului începând cu scosul râmelor, după care o să devină calfă şi-o să aibe voie de la sfinţia mea să  ne care sculele de pescuială.

Ca să nu existe urme de răzvrătire (se mai întâmplă la ucenici) am decis să-i fac cadoul de mai jos:

Cu ocazia asta, transmit virtual un “mersi mo Spanac“, căci de la el am achiziţionat minunăţia asta!

Ehh, acestea fiind scrise, înapoi la muncă!

PS Ca să nu existe comentarii, pachetul de tiutiun a făcut parte din trusa de măsurare nicicum nu s-a dat cadou! Cristal, da?