Nu ştiu dacă v-am zis, dar eu ca Neuron oltenesc ce mă aflu am un niepot. Niepot cu ouă mo! Care nepoţel îi foarte fain şi devreme adus acasă din plimbări dupăamiezale de către a mea sorelă!

Mno, deunăzi m-am aflat în mare preumblare prin oraşul din care se dă ora exactă (da Gropare, de la mine din oraş se dă ora exactă!) şi-am zis să trec o tură pe la a mea soră. Care deţine în dotare mare cumnat al meu pescătoresc (Robertino, să ştii că sor-mea nu-i a ta, tu eşti al ei!) şi la care io ţin foarte tare. Mult ţin la el din cauză că îi şi el sub pantof de Doamna Sor-mea.

Mă, nu ştiu cum să vă spun, dar al meu cumnat a fost plecat la pescuit exact atunci când am zis şi io să văd ce mai e pe la ei prin cartier (ce-a prins, e altă poveste mincinoasă).

Cum spuneam, am ajuns în cartierul ţinător de nepot neuronal şî-am parcat torţionara Ţestoasă în faţa blocului lor. Moo lume, vă jur că nepotu’ Eduard  Primul din Neam parcă a ştiut că i-a venit unchiul în vizită cu mâna goală! I se auzeau plămânii urlători din străfundul corzilor vocale că până şi clopotele de la biserica orto-cato-advento-greco-budo-musulmano de lângă casa cumnătărească au părut sonerii ale telefonului meu când îi pe silent.

Ehh, dacă am auzit asemenea plămâni am concluzionat că niepotu-meu o să fie mare campion la snorkeling când o creşte mare. Că d-asta îl tot bat la cap pe al meu cumnat să-l scoatem p-ăsta mic la soare, plajă şi pescuit cât mai curând. Să se înveţe cu apa, peştele şi râma de mic copchil. Cu restul l-oi învăţa io când şi-o vede râma în ac aşa cum trebe!

Hai v-am pupat mo!