Dupa cum bine ştiţi, am nişte ochi de vultur, dar ochi de vultur la pensie pe caz de boală limitat de vârstă. Acestea fiind zise, am uitat că ieri privirea mea de vultur a sesizat lipsa totală a zahărului necesar îndulcirii cafelei. Că nu s-a schimbat nimic în cooperativă, tot eu prepar cafeaua. Aşa că în dimineaţa asta, oripilat de faptul că ar trebui să beau cafea neagră şi amară ca sufletul lui Decebal când a fost învins de romani, m-am scoborât la Potcoava şi-am luat-o uşurel la pas spre cooperativă, cale de vreo 4 staţii reatebistice în căutare de pungă de zahăr. N-am găsit.

Într-un final, când începusem să sinapsez mai ceva ca un motor Porsche la turaţie maximă pe bancul de probe, am văzut ceva butic retras pe colţul unui bloc. Aici tre’ să găsesc, mi-am zis.

Am intrat, am dat bineţe c-aşa-i politicos, şi i-am zis doamnei de după tejghea:

- Doamnă, bag de seamă ca lumea trăieşte sănătos în cartierul dumneavoastră!

- Da’ de ce?

- De la Potcoava caut o pungă de zahăr şi nu găsesc! Înseamnă că oamenii de prin zonă folosesc miere sau aspartam pentru îndulcit diverse.

- Ei na! N-aţi găsit pe nicăieri? Înseamnă că iar îl scumpeşte. E conşpiraţie, dă-i draqu!

La aceste cutremurătoare cuvinte mi-am luat zahărul,  am plătit, am mulţumit şi am plecat. Însemnă că după conşpiraţia ouălor, e rândul zahărului!

E clar, începe marea ordine mondială.

Hai v-am pupat!