Să tot fie f’o 3 ani de când mă sună al meu cumnat şi-mi propune să ne pescuim niţel prin bălţile din Teleorman. Şi ca să fiu mai precis ca un gipies,  locaţia respectivă se află pe raza comunei Seaca (de vreun sfert de ora încerc să-mi dau seama cum se scot coordonatele pe hartă şi nu-mi iese chestiunea). Mno, ne pregătim de cu seara, adicătelea io urma să pun de cafea şi să am tiutiunul pregătit iar cumnatul urma să vină cu toate sculele, lansetele, mulinetele, momelile, barca gonflabilă, motoraşul electric şi mijlocul care trebuia să ne asigure transportul până pe baltă (am un cumnat dă belea, mo).

S-a făcut 3 de dimineaţă şi mi-am scoborât fizicul la parterul blocului. Am băgat f’o două cuie pân-a apărut uomu’. Acu’ faceţi joc de imaginaţie şi gândiţi-vă cum arăta un Tico plin cu: barcă gonflabilă, motor, acumulator pentru motor, lansete f’o 8, cutii cu scule pescăreşti, haleală şi beutură precum şi cumnat (ştiu c-am scris şi mai sus un pic cu ce se pleca, dar nu strică să mai scriu o dată). Ne-am înghesuit în Buburuzul atomic şi-am dat bice până aproape de Alexandria. Acolo am tras pe dreapta . Motivul? S-a retezat anume ţeavă care făcea legătura între tobele de eşapament ale atelajului (da mo, are şi Tico două tobe). Cu toate că nu te aştepţi la asta, Ticolino avea un zgomot de Lamborghini la relanti cu ţeava aia retezată. Pe deasupra scotea nişte scântei de ziceai că plecasem cu amnarul după noi. Cum să mergi cu dum’dum’ul pe drum la ora 4? Dar…

- Mo, bubuie ca un început de furtună! Ştii să-i faci ceva?

- Fac. Stai să golesc o cutie de bere şi să trag un cui!

- Păi îţi arde de beutură la ora asta când atârnă ţeava după noi ca o coadă de vacă?

- Logic. Că trebuie o cutie goală ca să mă pot mişca în şurubăreală.

Am reparat-o. După ce-am golit berea, am decupat cutia astfel încât s-o pot băga pe ţevile eşapamentului. Numai că acum scoatea un sunet ascuţit de ziceai că-i maşină de Formula 1 în timpul depăsirilor.

Într-un final am ajuns la băltoacă, asta după ce am dat trezirea în toate comunele prin care am trecut pentru că era totuşi f’o 4 dimineaţa. Aşe frumos se aprindeau luminile prin toate casele pe lângă care treceam…

PS Într-un articol viitor vă spun şi ce-am făcut pe baltă!