Ea: Mergi mai repede, te mişti de parcă eşti un pinguuin la soare! Mi se pare că se şi uită cam urât la mine!

Eu: Da’ ce-i aşa grabă? Merg şi eu cum pot, nu-s şi n-am fost never ever campion la atletism. Care ziceai că se uită la tine?

Ea: Păi uite la ăla din spate ce ochi tulburi are! Şi cel din faţă parcă s-a întors…

Eu: Acu-s doi?! Şi eu îs unul singur!

Ea: Păi doi am văzut, dar dacă lucrează mai mulţi? E şi noapte. Fă ceva!

Eu: Ştii că sunt adeptul non-violenţei! Nu pot să sar aşa ca neoamenii şi să dau şi-n stânga şi-n dreapta!

Ea: Da’ mi-e frică! Au ceva malefic în priviri…

Eu: Las’ că sunt eu lângă tine, n-are ce să se întâmple. Plus că am tot timpul la mine multifuncţionalul ăla elveţian. În ochi i-l înfig dacă gesticulează ceva.

Ea: Până una alta dă-mi spray-ul ăla cu spumă pe care l-am luat azi. Zicea tanti aia de la raion că nu-i rezistă nimic, la cât de toxic e!

Aşa a decurs dialogul dintre subsemnatul şi Nievasta de Neuron. Vineri noaptea, în bucătăria proprie şi personală. Căci am fost invadaţi de gândaci de bucătărie.

Nu ştiu motivele invaziei, pentru că Fiara are un cult al curăţeniei (vai de sinapsele mele dacă las ceva mizerie), dar nu cred că au emigrat din cauză de încălzire globală. Orş’cum, la ce cocteil toxic le-am dat…

PS: Pregătisem pentru orice eventualitate şi un ciocan d-ala de şniţele!

Hai v-am pupat!