Deci chiar nu faceţi.
Io-s ochelarist de felul ochilor mei. Asta nu înseamnă că port ochelarii şi-n vis.

Nu. Îi port numa când lucrez, când mă uit la tembelizor sau când îmi aduc aminte. Azi de dimineaţă nu mi-am adus aminte să-i agăţ de urechi, lucru care m-a făcut în cele din urmă să regret că nu mi-am luat nişte sfori d-alea de pus la rame.
Să vă dezvolt subiectul.
Pentru că sunt un domn şi pentru că eu conduc maşina doar când se plicitiseşte Fiara de condus (nu că aş avea nevoie de maşină, pe deasupra îmi place să merg pe jos de numa’ numa’), de dimineaţă m-am dus la parcare să curăţ şi să încălzesc Ţestoasa familiei. Pentru că sunt un gentleman şi nievasta îi o Doamnă. În afară de multă gheaţă şi zăpadă n-am avut mare munca. Dar…
Totul ar fi fost bine (exact ca-n fiecare dimineaţă de când a început iarna ucigaşă) dacă începeam să curăţ maşina mea. Doar că eu am curăţat zăpada şi gheaţa de pe maşina altuia.
Da mo, că era întuneric şi pentru că din două golănoase parcate una lângă alta, eu nu mi-am bunghit maşina.
Măcar de mi-ar fi dat prin cap să încerc s-o deschid. Dar am zis că o s-o pornesc după ce dau naiba jos zăpada aia şi curăţ cât de cât geamurile. Acum o să urmăresc să văd a cui e “Ţestoasa mâncătoare de flăcări”, poate a zis şi el bogdaproste (sau bă da’ prost e)!Poate mă lipesc de-o sticlă de bere, maxim una de vin!

PS: Dacă aveţi probleme cu vederea şi implicit aveţi ochelari, purtaţi-i. Dacă nu aveţi probleme cu vederea şi faceţi ce-am făcut eu, zic să vă faceţi un control !

Hai v-am pupat!