Nu ştiu cum să vă spun, dar eu îs genul de om care-i bărbat în casă (Gropare, te rog să nu fii supărat pe afirmaţia asta a mea). Ei bine, ieri am spart uşa la cooperativă, am dat drumul la câini şi am tăiat-o uşurel spre casă, cu gândul la un spriţ de încălzire de după frigul de pe care l-am tras la copcă (nievasta mea dragă, io nu fac d-astea, sunt doar înflorituri). Aş vrea să mă dau mare şi să zic că am plecat pe jos, dar nu ţine treaba că era cam ger, drept pentru care am sărit în autobuzul 101 (dotarea ratb-ului) şi după 4 staţii eram aproape acasă. Gândul frumos despre spriţ s-a evaporat când am simţit un zumzet dulce de telefon mobil zdrăngănindu-mi buzunarul. Era Fiara din dotare (UnPorc, ai să afli peste ceva vreme ce înseamnă să fii însurat). Şi-i aud vocea cristalină clipocindu-mi sensibil în urechiuşă:

-Buburuzul meu atomic!

-Porunca ta e ordin pentru mine!

-Ştii că ştiu că eşti în drum spre casă, prin urmare fuga marş la supermarket, cumpără un pui, nişte ouă, pâine şi neapărat zahăr, că mâine plângi că nu ai ce sa pui la cafea. Dacă ai refuzat comanda asta fermă, dormi pe preş. E codul portocaliu de ger în vigoare, nu pot să te trimit la căruciorul din Billa pentru că tu eşti în stare să vii acasă la primăvară şi să-mi zici că ai hibernat!

         Nu puteam decât să aprob atitudinea ei referitoare la cumpărăturile de mai sus, pentru că frigiderul meu e porno, şi parcă aş fi luat şi nişte bere, doar ca să sting spriţul.

No, şi cum mă plimbam eu aşa printre rafturi, mi-au picat ochii pe o caserolă cu jumări. Da mo, jumări de porc. Brusc mi-am adus aminte de un fel de mâncare pe care îl făcea al meu bunic în Oltenia. Se numeşte cocârţău. Bineînţeles că văzând titlul postării, marea majoritate v-aţi gândit la alcool. Vă înşelaţi, vă explic mai jos ce şi cum.

         Se ducea ăl bătrân la beci şi scotea nişte jumări, zeamă de varză şi nişte praz, apoi trăgea o fugă pe la găini de unde şterpelea 4-5 ouă proaspete şi se apuca de treabă.

Cocârţăul se face din mămăliga rămasă de pe o zi pe alta, sfărâmată şi apoi amestecată cu jumările într-o cratiţă mai înaltă şi bine încinsă. Toată amestecătura o lăsa pe foc până când sfărâmăturile alea de mămăligă deveneau aproape crocante.

Toca apoi nişte praz în rondele, pe care apoi îl arunca într-o strachina plină cu zeamă de varză -asta ca să mai ia din puterea jumărilor. Iar ouăle, ei bine pe ouă le arunca pe plita peste care trăsese un praf de sare grunjoasă. Cum s-ar zice, avea felul întâi, garnitură şi salată.

Eh, acum urmează punctul culminant. După ce termina de mâncat ce făcuse mai sus, tragea iar o fugă la beci unde glojgăia repejor o strachină cu zaibăr. Pentru că nu ştiu dacă ştiţi, dar în Oltenia (mai spre Calafat anşea) zaibărul se bea pe ascuns numai cu strachina, să nu te vadă nevasta.

         Până una alta am executat cumpărăturile, şi cu gândul la cocârţău şi la strachina de vin a bunicului, am ajuns acasă. Şi-am băut o strachină cu apă de la robinet, că mă deshidratase rău amintirea asta.

Hai vă pupai!