Ger pe băltoaca de prins peşte la copcă, da’ ger de mi-au îngheţat şi rădăcinile firelor de păr de sub căciula subsemnatului.
A fost mai frig la copcă decât în cortul lui Sir Wally Herbert când a zis că e timpul să fie primul om care ajunge pe jos la Polul Nord.
Aşa ger a fost că mi-a îngheţat până şi termosul cu vin fiert. Ce să mai, frig rău!
Revenind la copcărit, pot zice că a fost fain deşi încep să bănui că şi aici, sub gheaţă, se petrec lucruri necurate.
De ce zic asta? Păi la copcă mi-a picat numai plevuşcă. Peştii cei mari sunt şi rămân la adăpost. For ever and ever. Cred că treaba vine în felul următor: au ei vreun sistem d-ăsta de comunicare fără fir – vorbim de peştii ăia mari , că ăştia au cu ce!- şi îşi dau zvon (în termeni farmaceutici zic) unii la alţii:
- Frate Crap, anunţă-l pe fratele Şalău că vin fraierii să ne pescuiască!
- Au început deja acţiunea? Anunţăm pe toată lumea, frate Somn!

     Cam aşa decurge treaba şi la peştii cei mari din Romania, pe anunţatelea adică. Probabil că peştii ăia din baltă au învăţat de la peştii noştri cu două picioare ce trebuie sa facă. Şi din cauza asta pică numai plevuşcă.
Altă explicaţie nu cred că există, iar dacă există, savantul care va descoperi cum se anunţă peştii cei mari între ei… ăla va lua un Nobel şi multă bere din partea noastră, a pescarilor.
Uitasem. Referitor la termos am glumit, era gol după primii 5 metri pe gheaţă.

‘ai s-auzim numa’ de bine![slideshow]