Sâmbătă, dis-de-dimineaţă. Adicătelea orele 7 fără f’o două linguri. Undeva, în copăcei, se aude zgomot de mierlă sau piţigoi sau graur, oricum ceva tril ce-ţi gâdilă într-un mod tare melodios acea parte a urechii ce se numeşte timpan.

Brusc, se face o linişte aşa de liniştită încât ai impresia că ai rămas surd.

Hm, dar totul e iluzie. Liniştea a durat fix trei’j'de secunde.

A urmat un vacarm demn de Ziua Z pe ţărmurile Franţei.

Drujbe, ciocane, bormaşini şi bocăneli în dulcele stil ” e Dorel, bă”!

doreii

doreii2

doreii3

 

Şi parcă n-are avea mare vină Dorel, dar ce te faci cu şeful lui?

Mult respect pe cale orală, domnu’ şefu’ lu’ Dorel!