Browsing Posts published in March, 2012

E miercuri în mijloc de săptămână lucrătoare iar eu sunt rupt în freză de somn. Mi-i atât de somn încât n-am văzut c-am pus cacao la ibric în loc de cafea (nu mă întrebaţi cum şi de ce am încurcat borcanele/cutiile!). Pe deasupra sunt sigur că deja unii se gândesc că se apropie uichendul. 

Nu ştiu dacă v-am zis, dar eu ca Neuron oltenesc ce mă aflu am un niepot.

Fusă şi să dusă acest uichend. Eu vrusai să mai stau o ţâră pe acasă, numa’ ca Doamna mea îmi spusă de dimineaţă că tre’ să-mi mişc cotoaiele la muncă, altfel mă pune să mănânc bloguri!

 Pentru că azi e vineri şi pentru că aşa am un chef de nimic. Da’ chiar nu-mi vine să fac nimic.

Pentru că nu suntem plante care fotosintetizează şi nici n-am ajuns la acea stare de meditaţie la care ajunseseră nişte unii în serialul “Stargate Atlantis” – tradusă drept înălţare- organismul nostru are nevoie de mâncare, ca să putem funcţiona în parametrul normal.

Azi e iar zi de alergătură pe maidanele (a se citi ghişeele administrative al patriei noastre) şi în mod sigur o să mă întorc la cooperativă plin de draci. C-aşa-i în tenis.

Nu mă ascultă nimeni, mo! Da’ nimeni! Am făcut cereri peste cereri, cu semnătură şi ştampilă, fără ştampilă dar cu semnătură precum şi una doar cu ştampilă dar fară semnătură.