Plevuşcă

4 comments

     Ger pe băltoaca de prins peşte la copcă, da’ ger de mi-au îngheţat şi rădăcinile firelor de păr de sub căciula subsemnatului.
A fost mai frig la copcă decât în cortul lui Sir Wally Herbert când a zis că e timpul să fie primul om care ajunge pe jos la Polul Nord.
Aşa ger a fost că mi-a îngheţat până şi termosul cu vin fiert. Ce să mai, frig rău!
Revenind la copcărit, pot zice că a fost fain deşi încep să bănui că şi aici, sub gheaţă, se petrec lucruri necurate.
De ce zic asta? Păi la copcă mi-a picat numai plevuşcă. Peştii cei mari sunt şi rămân la adăpost. For ever and ever. Cred că treaba vine în felul următor: au ei vreun sistem d-ăsta de comunicare fără fir – vorbim de peştii ăia mari , că ăştia au cu ce!- şi îşi dau zvon (în termeni farmaceutici zic) unii la alţii:
- Frate Crap, anunţă-l pe fratele Şalău că vin fraierii să ne pescuiască!
- Au început deja acţiunea? Anunţăm pe toată lumea, frate Somn!

     Cam aşa decurge treaba şi la peştii cei mari din Romania, pe anunţatelea adică. Probabil că peştii ăia din baltă au învăţat de la peştii noştri cu două picioare ce trebuie sa facă. Şi din cauza asta pică numai plevuşcă.
Altă explicaţie nu cred că există, iar dacă există, savantul care va descoperi cum se anunţă peştii cei mari între ei… ăla va lua un Nobel şi multă bere din partea noastră, a pescarilor.
Uitasem. Referitor la termos am glumit, era gol după primii 5 metri pe gheaţă.

‘ai s-auzim numa’ de bine![slideshow]

Iadul alb. Viscolul ucigaş. Furtuna devastatoare. Viforul mortal.

Dacă te mănâncă în partea dorsală să te uiţi la ştiri, o să ai impresia că a venit al ţâş–pelea sfârşit de lume. Albul coşmar (apocaliptic chiar) s-a prăvălit peste românii şi aşa pocniţi în creştetul capului de alte crize. Nu ştiu cum se face, dar noi suntem şi pricinoşi. Dacă ninge, atunci de ce ninge? Dacă nu ninge, păi atunci de ce nu ninge, că doar toţi au zăpadă, numai românii ba. Sincer, ori am luat-o la pădure de tot, ori avem o amnezie generală. Tovarăşi aviatori, avem patru anotimpuri în ţara noastră cam de foarte mult timp. N-a venit iarna în grupul anotimpurilor atunci când am intrat în NATO. Şi constat că nu s-a ajuns la ţurţurii aducători de găuri în cap (mai ţineţi minte ce-i ronţăiam în copilărie?). Hai să lăsăm prăpăstiile la o parte şi să ne bucurăm de zăpadă. Am tras ca sclavul aseară să-mi curăţ locul de parcare, care loc o să fie ocupat azi de vreun puturos. Nu-i o problemă, am lopata la mine şi o să aranjez alt loc. Chestia e că ar trebui sa gândim un pic mai optimist. Eu sunt optimist. Şi sâmbătă o să mă duc la pescuit, la copcă. Să mă bucur de iarnă şi să fac fotografii!

PS: Mama lor de patroni de magazine cu scule de pescuit! Au scumpit frezele pentru copci! Dar le-au făcut aşa scumpe, de zici că pescarul cumpără şi balta o dată cu freza.

Da.

Mi-am făcut blog, pupa-v-aş pe gingii pe toţi, dar mai ales pe cei care m-au bătut la cap să încep paranghelia asta. Iar dacă o sa fie ceva critici la adresa mea/a blogului, o să fie bine primite. Deocamdată îmi storc neuronul de ultima picătură de energie în încercarea de a scrie ceva inteligent. Ce-o să iasă în continuare, vom trăi, vom citi şi vom vedea.